Un trabuc este alcãtuit din trei pãrţi: filler reprezintã miezul sãu, compus din mai multe frunze de tutun de acelaşi soi sau de soiuri diferite.
Povestea trabucurilor începe încã din 1492, anul în care Christofor Columb a atins primul punct al cãlãtoriei sale cãtre Lumea Nouã.
Dupã ce sunt create, ţigãrile din foi sunt pãstrate cel puţin trei sãptãmâni într-o camerã specialã, în care sunt controlate constant umiditatea şi temperatura.
Arta fumatului de trabuc implicã urmarea unui ritual, astfel încât toate calitãţile sã-i fie apreciate din punct de vedere al tuturor simţurilor.
Doua scoli din SUA, dezamagite de rezultatele slabe ale elevilor, au decis sa-i plateasca pe cei mai slab pregatiti cu opt dolari pe ora pentru a participa la cursuri suplimentare.
Într-un document militar american, despre situaţia psihică a soldaţilor întorşi de pe front, profesorul Richard J. Aldrich confirma faptul că aceştia sunt drogaţi pentru a nu se sinucide, informează “Pravda”.
Milton Blahyi, un fost conducator al unei organizatii rebele care actiona in timpul razboiului civil din Liberia, a recunoscut ca a luat parte la ceremonii traditionale de sacrificiu uman, prin care membrii organizatiei sperau sa isi asigure victoria in razboi.
Fără inhibiţii. Trei britanice trecute bine de a doua tinereţe se dezbracă pe bani, în public.
Pitbullii au devenit o adevărată modă. Şi cum industria hainelor pentru câini este una dintre cele mai înfloritoare afaceri din SUA, o firmă a scos la vânzare adevărate armuri, special create pentru câinii din această rasă.

Ştiri din Timiș

Simonis, salvatorul liberalilor la Primăria Timișoara? PSD ar susține un candidat PNL, chiar și în alianță cu USR
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că PSD ar putea susține un candidat PNL la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv dacă liberalii ar forma o alianță cu USR. Condiția este ca persoana propusă să fie din PNL. Simonis își justifică poziția prin protocolul politic și administrativ încheiat în 2024 cu liberalii și spune că vrea ca partidele să se concentreze asupra proiectelor județului, nu asupra disputelor politice. Dacă PNL nu va dori această variantă, PSD va avea propriul candidat. 1

Ştiri din Timiș

„Sinteticul” de pe Costică Rădulescu, omologat pentru Liga a III-a. O va găzdui pe Poli II
Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara a fost omologată de Federația Română de Fotbal pentru meciuri din Liga a III-a. Terenul sintetic va găzdui, peste două săptămâni, partida dintre Știința Poli II Timișoara și Timișul Șag.

Capitală Culturală

Povestea lui Rahul din Bangladesh: teatru despre migrație, la Timișoara
Aici, acolo, nicăieri este un spectacol despre migrație, identitate și apartenență, despre „distanța dintre promisiunea unei vieți mai bune și realitatea ei, dar și despre posibilitatea de a construi punți între oameni prin cultură, empatie și solidaritate”, susțin creatorii săi. Spectacolul regizoarei Crista Bilciu va fi jucat la Timișoara duminică, 18 octombrie, de la ora 18, la C4C Company, iar accesul publicului este gratis, pe bază de rezervare. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Adio, pod vechi! A început demolarea Pasarelei Îndrăgostiților
Lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților din Timișoara au intrat în linie dreaptă. Vineri, 16 octombrie, a început demolarea vechii pasarele, operațiune care impune și modificarea temporară a traseului vaporașelor STPT. Noul pod va avea 52 de metri lungime și 5 metri lățime. UPDATE. În două ore, podul a rămas fără suprastructură 1

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile din Aurora. Piața va fi desființată
Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri de pe terenul de 1,4 hectare al Pieței Aurora, pentru a putea folosi în sfârșit terenul. În primă fază, acesta ar urma să fie parțial transformat într-o parcare pentru locuitorii din Dâmbovița, urmând ca ulterior zona să fie regenerată în totalitate. 2

Ştiri din Timiș

Investiție de 350.000 de euro în iluminatul public din Dumbrăvița. Străzile pe care se extinde și străzile pe care se modernizează
Primăria Dumbrăvița pune la bătaie 1,5 milioane de lei fără TVA pentru modernizarea și extinderea iluminatului public din localitate. Pe 17 străzi vor fi înlocuite corpurile vechi cu LED-uri cu dimming, iar pe alte două străzi vor fi montați inclusiv stâlpi noi, alimentați autonom cu energie solară. 1

Eveniment

Sentințe definitive pentru cei trei bărbați care au furat aproape 2 milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara
Cei trei bărbați implicați în furtul a aproape două milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara au fost condamnați definitiv la închisoare. Curtea de Apel Timișoara a decis, în 15 octombrie, ca doi dintre ei să execute câte șapte ani de detenție, iar al treilea șase ani și șase luni, în dosarul celor 16 saci cu bani destinați plății pensiilor din județul Timiș, furați în mai 2025. 1

Ştiri din Timiș

Milioane de lei pentru 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Dâmbovița și Fratelia. Noi programe sociale
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de programe sociale și educaționale, finanțate cu 15,8 milioane de lei din fonduri europene. Proiectul Primăriei Timișoara include after-school cu masă caldă, consiliere, sprijin pentru persoanele vulnerabile și un nou Club al Pensionarilor.