Ursul a avut un rol calendaristic deosebit la populațiile nordice care l-au asimilat cu Luna, deoarece dispare odată cu sosirea iernii și reapare primăvara. De Ziua ursului, la Stretenie și de sărbătoarea Întâmpinării Domnului în calendarul creștin, se spune că ursul iese din bârlog și își privește umbra.

Conform tradiției, el își privește umbra în zăpadă – dacă este frig sau ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă și își vede de treburi prin pădure, însă dacă timpul este frumos, cu soare și își vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile.

Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârșitul iernii, așa cum și Baba Dochia este răspunzătoare de zilele schimbătoare de la începutul primăverii.

Ursul a intrat în mitologia popoarelor încă din paleolitic. La vechii greci, ursul era asociat întrucâtva cu zeița Artemis, divinitate a lunii și vegetației, vestalele ei fiind îmbrăcate cu blană de urs. Nimfa Calisto și fiul ei au fost transformați de Hera în constelațiile ursului, respectiv Ursa Mare și Ursa Mică. La celți, ursul era simbolul și emblema clasei războinicilor. Unii istorici consideră că numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) – considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor – ar deriva din cuvântul Zalmos, care înseamnă „piele de urs”, deoarece atunci când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal.

Conform Agerpres, care citează lucrarea „Sărbători și obiceiuri românești”, de Ion Ghinoiu, Moș Martin ar fi fost, în trecut, un om obișnuit, morar sau păstor în satul său. Ziua ursului, cunoscută și ca Martinul cel Mare, este la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, sau Sân-Martinii. În credința populară, puterea acestui animal este transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, prin îndeplinirea a diferite obiceiuri și practici magice.

Trecând la marmotă, Ziua Marmotei a evoluat de la un ritual străvechi adus în Statele Unite ale Americii de imigranții germani care s-au stabilit în statul Pennsylvania de astăzi. Potrivit legendei, dacă animalul își vede umbra, atunci iarna va mai dura încă șase săptămâni, iar dacă nu, atunci primăvara din acel an va fi una timpurie.

În prezent, în SUA, cea mai celebră marmotă care prezice vremea este Phil, din Pennsylvania, dar, tot în SUA, există marmote care fac previziuni meteorologice și în Ohio, Carolina de Nord, New York, Georgia, Tennessee, Wisconsin, Illinois, Maryland, Virginia de Vest și Michigan. Și în mai multe provincii din Canada sunt desemnate marmote care fac predicții asemănătoare.

Prima celebrare oficială a Zilei Marmotei (Groundhog Day) a avut loc în 1886, în Punxsutawney (orășel din vestul statului Pennsylvania, SUA).

Marmota, așteptată în fiecare an de sute de oameni pentru a afla previziunile meteorologice, se trezește în dimineața zilei de 2 februarie asaltată de camerele de luat vederi și de reflectoare, pe fondul uralelor și aplauzelor. Membrii unui grup care a jurat să susțină marea tradiție a Zilei Marmotei, și care, cu această ocazie, poartă frac, cămăși albe, cu joben și papion, îl trezesc pe Phil și anunță predicția sa. Groundhog Club joacă un rol important în organizarea acestei zile, în timpul anului membrii clubului ocupându-se de îngrijirea marmotei.