Aflată vinerea trecută în România, Kamala Harris, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, a fost întrebată de jurnaliști dacă atacul asupra civililor din Ucraina poate fi descris drept „crimă de război”. Răspunsul acesteia a fost că „orice atac intenționat asupra civililor este oribil și este o crimă”, fără a adăuga însă și „de război”. Afirmațiile acesteia au fost întărite și de președintele României, Klaus Iohannis, care a spus că aceste „chestiuni” trebuie documentate de instanțele și autoritățile competente pentru a se stabili la nivel internațional dacă pot fi catalogate drept crime de război.

Cancelarul german Olaf Scholz a adoptat și el o poziție echilibrată la întâlnirea cu secretarul general NATO Jens Stoltenberg. A transmis că nu își dorește ca Alianța Nord-Atlantică să se implice în conflictul militar dintre Rusia și Ucraina, declarându-se preocupat de situația refugiaților ucraineni, dar și de cea a oamenilor de rând din Rusia. Nici el nu a vorbit despre crime de război, deși Germania anchetează deja acuzațiile aduse președintelui rus.

Între timp, președintele american Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război” în timpul unui interviu, reflectând o schimbare față de poziția anterioară a administrației SUA. Vineri, și premierul Nicolae Ciucă a acuzat Rusia de crime de război și împotriva umanității.

Ce este o crimă de război?

Totuși, a declara pe cineva criminal de război nu se rezumă la simpla aruncare a acestor cuvinte în stânga și-n dreapta. Termenul de criminal de război se aplică oricărei persoane care încalcă un set de legi adoptat de liderii mondiali, cunoscut sub denumirea de „Legile și principiile luptei armate”. Aceste legi cad sub incidența dreptului internațional. Orice violare a acestor legi în conflictele militare dintre state sunt considerate crime de război. Pe de cealaltă parte, încălcarea acelorași principii în cadrul conflictelor interne cade sub incidența dreptului național.

Termenul de crimă de război este definit în Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale din 17.07.1998 (Capitolul 8), cuprinzând crima premeditată, tortura și tratamentele inumane, distrugerea nejustificată de bunuri, deportarea, luarea de ostatici, bombardarea orașelor/satelor lipsite de apărare, jefuirea acestora etc. Acest statut a stat la baza instituirii Curții Penale Internaționale.

În principiu, regulile au fost făcute pentru a-i proteja pe cei care nu participă la război sau care nu mai pot lupta, incluzându-i aici pe civili, medici, asistente, soldați răniți, prizonieri de război. De asemenea, sunt interzise și atacurile asupra țintelor non-militare dintr-un oraș/stat (ținte precum școli, spitale, locuințe). Condamnată este și folosirea disproporționată a forței.

Pașii legali

În general, putem vorbi despre patru căi pentru investigarea crimelor de război. O modalitate este prin Curtea Penală Internațională (CPI), deși nici Rusia și nici Ucraina nu sunt membre ale CPI, iar Moscova nici măcar nu recunoaște autoritatea instanței. Nici Statele Unite ale Americii nu recunosc autoritatea CPI.

O a doua opțiune ar fi dacă o comisie de anchetă din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) și-ar prezenta cazul în fața unui tribunal internațional axat pe judecarea crimelor de război. O a treia opțiune este instituirea de către un grup de state a unui tribunal special care să îl judece pe Vladimir Putin, în timp ce o a patra opțiune este dată chiar de legile pe care le are fiecare țară privind urmărirea penală a crimelor de război.

Toate aceste metode însă au limitări din punct de vedere legal și niciuna nu poate da asigurări că Vladimir Putin va fi acuzat și judecat pentru acțiunile sale în Ucraina. Dincolo de declarațiile politice, întocmai cum a fost pe fază să declare Klaus Iohannis, aceste chestiuni trebuie documentate și demonstrate de instanțele internaționale competente astfel încât să poată fi luate măsurile care se impun.