Alegerile din 12 aprilie marchează o schimbare majoră pe scena politică din Ungaria. Cu peste 98% din voturi numărate, proiecțiile oficiale indică o victorie zdrobitoare pentru partidul de centru-dreapta TISZA, condus de Péter Magyar, care ar urma să obțină 138 de mandate parlamentare, conform HotNews.
Scrutinul pune capăt celor 16 ani de guvernare ai partidului Fidesz și ai premierului Viktor Orbán. În capitală și în alte orașe, susținătorii TISZA au ieșit în stradă pentru a celebra rezultatul, în timp ce liderul formațiunii a proclamat „începutul unei noi Ungarii”, promițând reforme anticorupție și o apropiere de partenerii europeni.
Ascensiunea lui Péter Magyar
În vârstă de 45 de ani, Péter Magyar este un fost membru al Fidesz, provenit dintr-o familie conservatoare influentă din Budapesta. În trecut, a fost căsătorit cu Judit Varga, fost ministru al Justiției, și a ocupat diverse funcții diplomatice.
Cariera sa politică a luat o turnură radicală după ruptura de Partidul de Guvernământ, pe fondul unui scandal major care a dus și la demisia fostului președinte Katalin Novák. Magyar a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai sistemului construit de Orbán, acuzând corupția și clientelismul din interiorul puterii.
Campanie neconvențională și mesaj anticorupție
Potrivit aceleași surse, Magyar s-a remarcat printr-un stil de comunicare neconvențional, folosind intens rețelele sociale și răspunzând atacurilor prin ironie și conținut viral. Strategia sa a reușit să mobilizeze electoratul, pe fondul nemulțumirilor legate de inflație, stagnarea economică și inegalitățile sociale.
Programul său politic s-a concentrat pe teme interne: reformarea serviciilor publice, combaterea corupției și relansarea economiei. Totodată, el a promis restabilirea echilibrului democratic și investigarea elitelor apropiate de fostul guvern.
O nouă direcție pentru Ungaria
Deși mai moderat în relația cu Uniunea Europeană decât Viktor Orbán, Péter Magyar susține o politică externă pragmatică. El dorește atragerea investițiilor occidentale și crearea unui mediu economic predictibil, dar nu exclude menținerea importurilor de energie din Rusia, considerate esențiale pentru stabilitatea economică.
Victoria TISZA vine pe fondul unei nemulțumiri populare crescânde și ar putea redefini direcția politică a Ungariei după mai bine de un deceniu și jumătate de dominație a Fidesz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!