Lugojul face un pas spre reorganizarea traficului din zona centrală prin implementarea sistemului de parcare publică cu plată. Proiectul Smart Parking, finanțat prin PNRR, a fost recepționat vineri de administrația locală, iar primarul Călin Dobra susține că măsura va contribui la eliberarea centrului și la creșterea numărului de locuri disponibile pentru parcările de scurtă durată.