Aproape 200 de amenzi, cinci dosare penale și peste 300 de pachete de țigări de contrabandă: acesta este bilanțul unor razii care au avut loc în cursul zilei de miercuri prin toate piețele agroalimentare din județul Timiș. Polițiștii anunță că astfel de controale vor avea loc și în perioada următoare.
Josef Kappl, basist al legendarei formaţii Phoenix, va pune în scenă, la Filarmonica Banatul, „prima operă rock românească”: Meşterul Manole, pe un libret de Victor Cârcu. Evenimentul se doreşte a fi „un vârf de lance al Timişoarei către titlul de Capitală Culturală Europeană”, aşa încât, după premiera pe scena Capitol, spectacolul va fi prezentat într-un turneu naţional, inclusiv la Cluj-Napoca, oraşul-rival în această candidatură.
Ministrul marilor proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat că este în imposibilitate să spună când se vor finaliza licitaţiile pentru cele patru loturi de autostradă aflate în zona de vest a României. El se declară incapabil să ofere o dată certă, dar a admis că cei de la comisia de licitaţii au avansat ca termen pentru desemnarea câştigătorilor pentru trei tronsoane din autostrada Lugoj - Deva data de 23 aprilie. Despre lotul doi Timişoara - Lugoj... deocamdată nimic nou.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au confirmat, luni, participarea artistei Macy Gray, alături de David Murray Infinity Quartet, la Festivalul Jazz TM, care va fi organizat de municipalitate în vara acestui an în Piaţa Victoriei. Bugetul total al festivalului este de 160.000 de euro.
O femeie de 58 de ani a ajuns la spital, luni dimineața, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în intersecţia din Piața Leonardo da Vinci, din Timișoara.
Profesorul Daniel Cioca, de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” din Timișoara, a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Probele din dosarul în care este cercetat penal arată că profesorul universitar trăia practic din mita pe care o primea de la studenți, iar timp de 7 ani salariul său de cadru didactic s-a adunat în conturi.
Peste 20 de dosare penale și 150 de amenzi - acesta este rezultatul unor controale ale polițiștilor din Timiș la societățile comerciale care dețin jocuri de noroc. Totodată, au fost confiscate și peste 30 de aparate tip „slot-machine”.
Asociaţia Naţională a Posesorilor şi Restauratorilor de Vehicule Istorice va organiza, în curând, o paradă a posesorilor de automobile de epocă. La parada din Timişoara sunt aşteptate să participe circa 10-15 vehicule istorice.
Locuitorii din Timişoara şi Buziaş, dar şi din alte aproape 30 de oraşe din România, au ieşit, joi după-amiaza, în stradă, pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Protestatarii susţin că prin folosirea acestei controversate metode de obţinere a gazului de la adâncimi mari se va distruge ireversibil solul, iar apa va fi contaminată.
Consiliul Local Timişoara a adoptat joi, într-o şedinţă extraordinară, bugetul pe anul în curs. Timișoara mizează anul acesta pe un buget record, de aproape 300 de milioane de euro. Priorităţile anului 2013 sunt sănătatea, învăţământul şi cultura. Vedeţi pe ce se vor duce banii!
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
1
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.