O tânără a murit și alte două persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier care a avut loc, vineri după-amiază, în apropierea localității Traian Vuia din județul Timiș. Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs din cauza vitezei.
Primarul Nicolae Robu a renunţat la celebrul proiect de a institui o taxă pe turnuleţ la Timişoara, mai mult convins de specialiştii Direcţiei Fiscale, care i-au explicat că această taxă nu ar prea fi legală. În schimb, susţine edilul, municipalitatea doreşte să instituie o taxă pe poluare.
Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la Spitalul Județean din Timișoara. Mai multe autospeciale de pompieri au fost trimise la fața locului pentru a stinge flăcările.
Ionel Petru Pop şi Doru Covrig sunt cei doi arhitecţi care au intrat în cursa pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef al Timişoarei. Oficialii Primăriei Timişoara au amintit în treacăt că se caută arhitect-şef, pentru că anunţul privind organizarea acestui concurs nu a fost publicat pe site-ul instituţiei, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici fiind cea care a anunţat scoaterea la concurs a postului.
Societatea Drumuri Municipale (SDM), care are ca acţionar unic Consiliul Local Timişoara, lucrează pe proiecte europene cum ar fi amenajarea Complexului Rutier Michelangelo sau modernizarea străzii Cloşca, dar n-are bani de... ciment şi combustibil. Aleşii locali au aprobat, marţi, majorarea capitalului social al societăţii cu 4 milioane de lei.
Un bărbat de 42 de ani din Sacoșu Mare, județul Timiș, a fost găsit spânzurat de un copac dintr-o pădurice de la marginea localității. Descoperirea a fost făcută de un vecin, care a sunat la 112.
Nikolaus Mann, trimis in judecata de procurorii DIICOT pentru fraude de peste 33 de milioane de euro
Controversatul om de afaceri din Banat Nikolaus Mann a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT alături de alte șase persoane, care făceau parte din gruparea condusă de el, dar și din firma controlată de afacerist. Gruparea Mann este acuzată de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.
O echipă de muncitori care renovează Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara au găsit în podul școlii aproape 40 de cartușe și au sunat la 112. Muniția urmează să fie preluată de polițiști pentru cercetări.
Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, se plânge din nou că nu poate face nimic pentru atribuirea mai rapidă a celor patru tronsoane nealocate din autostrada A1 dintre Timişoara şi Deva. El spune că legal nu poate interveni asupra comisiei care stabileşte constructorii, că această comisie există de pe vremea Ancăi Boagiu, că acea comisie tărăgănează stabilirea unui câştigător, dar neoficial se vorbeşte tot mai mult de întârzierea lucrărilor din lipsă de bani, programul POS T fiind momentan blocat.
Dacă nu aveţi timp de pierdut în trafic, evitaţi, pe cât se poate, intersecţia din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci. Acesta este, de altfel, şi unul din sfaturile primarului: căutaţi rute alternative sau... înarmaţi-vă cu răbdare! Luni a fost deviată în sfârşit circulaţia în zonă pentru a se putea lucra la pasajul subteran care va fi realizat pe relaţia bulevardul Corneliu Coposu – bulevardul Vasile Pârvan.
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
Mapamond
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale.
1
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.
Capitală Culturală
Forfotă mare în a doua zi, cea de vineri, la Salonul de Carte Bookfest Timișoara 2026. Echinocțiul acestei primăveri și Ziua fericirii i-au surprins pe pasionații de lectură, mici și mari, fericiți în mijlocul unui huzur al cărților, muzicii, jucăriilor și întâlnirilor literare și amicale. Salonul rămâne deschis astăzi și mâine (sâmbătă-duminică) între orele 10:00 și 20:00, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), iar accesul publicului este liber.
1