După ce a intrat în conflict cu artiștii plastici pentru că a vrut să le majoreze chiriile, iar reprezentanții UAP l-a acuzat că vrea să îngroape arta și au recurs la proteste, acoperind vitrina Galeriei Helios în semn de doliu, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, s-a răzgândit: îi lasă să funcționeze gratis în spațiile municipalității. Viceprimarul Traian Stoia e nemulțumit de decizie și speră ca Robu... să se răzgândească.
Un timișorean acuză un echipaj de poliţişti de la Biroul pentru Centrul Universitar că i-a rupt mâna, în urmă cu aproape două săptămâni, după ce a dărâmat un tomberon. Pentru că nu avea actele de identitate asupra sa, oamenii legii l-au încătușat forțat pentru a-l duce la secția de poliție, moment în care i-a fost ruptă mâna stângă. Polițiștii susțin că tânărul era băut și că le-a adresat injurii, apoi a devenit agresiv.
Polițiștii au ridicat, joi dimineața, din Sânnicolau Mare, un cetățean german care ar fi plătit doi asasini români să ucidă două persoane și pe alta să o rănească. Bărbatul urmează să fie prezentat instanței pentru confirmarea mandatului european de arestare, emis de autoritățile austriece.

Dincolo de costurile la care se ridică operaţiunea de înlocuire a treptelor Catedralei Mitropolitane din Timişoara, de peste 100.000 de euro, mulţi timişoreni, reprezentanţi ai societăţii civile şi revoluţionari, au fost revoltaţi de faptul că mitropolia a ales să schimbe pur şi simplu treptele pe care s-a vărsat sânge în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, dând parcă uitării semnificaţia lor simbolică, valoarea lor istorică. Autorităţile locale anunţă că o bucată din vechile trepte va fi totuşi expusă undeva în apropierea lăcaşului de cult.

Mascații de la trupele speciale de intervenție ale Poliției Timiș,  împreună cu cei de la „crimă organizată” au descins, miercuri dimineața, la opt locații din Timișoara pentru anihilarea unei grupări de traficanți de droguri. Mai multe persoane au fost duse în fața procurorilor DIICOT pentru audieri.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, încă un nume care va urca pe scena Festivalului Jazz TM care va fi organizat în această vară în centrul oraşului. Este vorba despre Ilhan Ersahin, cu Istanbul Sessions.

Ştiri din Timiș

Povești dincolo de porțile cimitirului. Tur ghidat de Halloween, printre personalitățile care au marcat istoria Timișoarei
Timișorenii și turiștii sunt invitați să descopere o altă față a istoriei orașului, sâmbătă, 31 octombrie, printr-un tur ghidat organizat în Cimitirul din Calea Buziașului. Evenimentul îi va readuce în atenție pe unii dintre oamenii care au contribuit la dezvoltarea și identitatea Timișoarei.

Turism

Grevă națională în Italia, vineri. Zborurile, trenurile și transportul public, afectate
Românii care se află în Italia, care tranzitează această țară sau care intenționează să călătorească acolo trebuie să se pregătească pentru perturbări importante ale transportului. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru vineri, 30 octombrie, când o grevă la nivel național va afecta transporturile, educația și sănătatea.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Joi, 29 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

România

Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații
O inițiativă legislativă care ar fi permis tinerilor în vârstă de 16 ani să acceseze servicii psihologice fără acordul părinților a fost respinsă în Senatul României, potrivit senatorului implicat în proiect Sorin Șipoș. 1

Mapamond

OMS: schimbările climatice, o amenințare majoră pentru sănătatea oamenilor
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit celei de-a zecea ediții a raportului Lancet Countdown, între 2016 și 2023, milioane de oameni au murit din cauza efectelor caniculei, iar impactul încălzirii globale asupra sănătății continuă să se intensifice. 1

România

Românii amână plata cumpărăturilor online de șase ori pe an. Femeile cumpără mai des, bărbații cheltuie mai mult
Plata amânată câștigă teren în comerțul online din România, iar femeile și bărbații au comportamente diferite atunci când folosesc acest serviciu. Femeile generează 80% dintre achizițiile realizate prin această metodă, în timp ce bărbații au coșuri de cumpărături mai scumpe, potrivit datelor furnizate de PayPo.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș crește contribuția la TransTimiș. Alte două comune intră în asociație
Consiliul Județean Timiș a aprobat actualizarea statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TransTimiș”, care include o contribuție anuală de 9 lei pe locuitor din partea județului, față de 1,4 lei în formula anterioară. Majorarea fusese aprobată de Adunarea Generală a asociației la 1 octombrie și vine în contextul dificultăților întâmpinate la plata facturilor către operatorii de transport. Totodată, comunele Jamu Mare și Dudeștii Vechi au fost aprobate ca noi membre ale asociației.