Bănăţeni de toate etniile şi credinţele, etichetaţi chiaburi şi duşmani ai poporului, au devenit atunci victime ale unei sălbatice politici de exterminare în masă. Începuseră deportările în Bărăgan. Acolo, în câmpia aridă, unde odinioară au fost ridicate – după estimările Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan – 18 sate de către aproximativ 40.000 de deportaţi bănăţeni, autorităţile de atunci au distrus casele şi au nivelat terenul, ca să piară orice urmă a fărădelegilor săvârşite. Nici cimitirele unde-şi aveau odihna veşnică cei plecaţi spre alte zări nu mai sunt… Saravale, Banloc şi Checea sunt doar câteva din comunele din Banat din care familii întregi au fost deportate în pustiul de atunci al Bărăganului. La Frumuşiţa Nouă, bănăţenii au ridicat în 1991 un monument în amintirea celor „adormiţi întru Domnul”. Pe soclu, un înscris îndeamnă la neuitare: „Am ridicat acest monument, să aşezăm în el o parte din nemurire, o parte din iertarea noastră pentru oameni, o parte din iertarea lui Dumnezeu pentru noi. Am ridicat acest monument cum am ridica o casă, în care să locuiască întru împăcare toate lacrimile noastre”.
În cartea intitulată „Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan”, de Viorel Marineasa şi Daniel Vighi, apărută în anul 2004 la Editura Marineasa, autorii definesc într-un preambul termenul „deportare” şi-i stabilesc în acelaşi timp sorgintea, derivând de aici destinul unor oameni siluiţi de o ideologie a exterminării programate în stil comunist. Iată un fragment: „Deportarea este o invenţie a ţărilor-continente, a spaţiilor fără capăt în care pot fi anihilate populaţii, atitudini, istorii. Deportarea în utopie a prostit omul… dar a creat… indivizi care credeau în… iluzii devenite politică de stat. În vremurile pe care le-am trăit, am fost martorii şi subiecţii unei deportări în nimicul unei poveşti cu gust de carton. Trebuia să credem în prostii şi proşti”.
Sursa Foto: Asociatia Fostilor Deportati in Baragan, Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!