Porumbeii depind de Lucian Alămoreanu prin adăpost, prin hrană şi tratament, în timp ce pătimaşul columbofil s-a legat de aceştia prin rezultatele pe care le au, prin recordurile pe care le doboară ori pur şi simplu prin zborul lor, prin desprinderea de teluricul lut şi pierderea în albastrul celest. Între teluric şi celest, zborul! Înălţarea. Dorinţa de a te desprinde de pământ… Şi dacă nu se poate altfel, atunci cel puţin prin intermediul acestor angelici mesageri – porumbeii ! Zborul, această fascinaţie a omului din toate timpurile, din cele mai îndepărtate vremi. Zborul, această îndrăzneaţă desprindere de pământ şi plutire în văzduhul fără margini… Pentru că nu pot zbura, unii dintre oameni şi-au pus sufletul în atât de fragilele şi de puternicile, în acelaşi timp, păsări…
Printre aceşti «nobili» pătimaşi se numără şi chişozeanul Ilie Lucian Alămureanu. De fapt, la Chişoda există o adevărată tradiţie, ca să nu spun şcoală, în creşterea porumbeilor de curse… Astăzi, în localiate pot fi amintiţi cel puţin cinci-şase columbofili înscrişi în asociaţie şi cu rezultate notabile în competiţiile interne şi internaţionale.
Câteodată oamenii se întreabă cum pot alţii să fie atât de fascinaţi de sportul cu porumbei călători. Pentru a găsi un răspuns la această întrebare trebuie să cunoşti acest sport şi lucrurile pe care le implică el. Care este motivul ce face ca acest sport să fie atât de unic? Nu trebuie să ai o vârstă ca să fii campion. Nu trebuie să fii un atlet ca să fii campion. Un bătrân de 80 de ani poate să fie campion în sportul cu porumbei călători, de asemenea şi un om puţin educat, la fel şi o femeie, un puşti, un… aşadar oricine poate fi. Aceste motive diferenţiază acest sport de altele şi îl fac să fie atât de special şi atractiv. „Sunt din metropola Chişoda, îi place lui Ilie Lucian Alămureanu să se făloşească. M-am născut aici şi, de când mă ştiu, sunt Ilie a lu’ Mâţu, bunicul meu, care a avut şi el golumbi. De la bunicul moştenesc patima asta. În anul 1969, când am fost la Liceul Electromotor am avut prima pereche de poştaşi – porumbei voiajori. I-am primit de la Ferber, din Chişoda, şi de la Hugo bacsi din Giarmata. M-am ocupat cu poştaşii până prin anul 1977. Îi duceam la zbor până la Suceava sau Iaşi, cu trenul, iar ei se reîntorceau acasă. Prima ieşire din ţară a fost la începutul anilor ’70, la Varşovia, continuă columbofilul povestea”. Se îndreaptă spre golumbăria plină stup de porumbei, de la care şi spre care pleacă şi vin stoluri în zbor. Construcţia, nouă, modernă, adăposteşte vreo 200 de înaripate. Aici porumbeii au cele mai bune condiţii de viaţă: adăpost, cuibare, hrănitoare, mâncare şi apă din abundenţă şi tratamente, după nevoie…
„Îi vezi?, îmi spune iubitorul de porumbei. Îi ştiu pe fiecare după număr, după matricolă, ştiu din ce părinţi se trag, când sau născut, dar mai ales ce pot… Uite, dacă vrei poţi să mă verifici. Alege un porumbel la-ntâmplare şi eu îţi spun matricola lui…” Pun ochii pe un golumb mai voinic, strălucind de pene colorate, care făcea asiduu curte unei porumbiţe şi spun: acesta! „Ai ales unul dintre câştigători, îmi spune Lucian. Este un copil de-al Bulgarului, porumbelul meu de prăsilă… Toţi urmaşii lui sunt foarte buni… Un porumbel bun de prăsilă ajunge şi la câteva sute de euro. Eu pe Bulgarul l-am primit de la un prieten, dar nu l-aş da pentru nimic în lume. Este nepreţuit pentru mine. Matricola celui pe care l-ai ales este 173.336, porumbelul are cinci ani şi a fost printre câştigători în câteva concursuri…” După ce-mi spune toate acestea, prinde cât ai clipi porumbelul şi-mi dă să citesc pe inelul de la picior… numărul era identic cu cel pe care-l rostise. Incredibil! Şi mai încerc de câteva ori şi de fiecare dată columbofilul nu dă greş. Mă las păgubaş şi rămân în uimirea mea. Să cunoşti după înfăţişare vreo 200 de porumbei şi să le mai cunoşti şi matricola, nu e landemâna oricui.
Chişoda este o localitate cu tradiţie în creşterea porumbeilor şi de acest lucru îşi aduce aminte interlocutorul meu. „Erau aici golumbari vechi, cum ar fi Ferber, Cionca, Turiac, fala Chişodei. Eu până prin anii 1975- 1976 am avut porumbei voiajori, de la bunicul meu… După această perioadă, am început cu porumbei Jucători de Galaţi. Sunt porumbei de frumuseţe, când zboară se rotesc peste cap, iar rasa, după cum îi este şi numele, este originară din Galaţi. Până prin anii 1995-1996 i-am ţinut, apoi i-am dat lui Florin Hanciu, de la Baltă. Cu sacul i-am dat, el era pe-atunci doar un copil, dar tare îi plăceau golumbii şi a rămas cu această patimă şi el… I-am spus, într-o zi, hai să-ţi dau gălăţenii şi a venit. Dar n-am putut rezista mult fără golumbi.
A intrat în mine microbul, boala. Pentru că de porumbei e greu să te apuci, dar şi mai greu să te laşi… Din 1997 am început din nou să mă ocup de porumbei. Anul următor mi-am făcut golumbarul şi tot în 1998 am luat locul III pe Timiş, cu o porumbiţă neagră – 173.422, la Kaposvar, în Ungaria.Am acum 200 de porumbei, pe care îi ştiu după serie şi după an, aşa cum aţi văzut, dacă vreţi mai încercăm încă odată, să vedem dacă nu ma lăsat memoria… Sunt porumbei care m-au costat, fiecare, câte două-trei sute de euro. Unii dintre ei chiar merită atâţia bani. Aşa un bărbătuş care se trage din Bulgar – toţi descendenţii lui au zburat peste 600 de kilometri şi sunt premianţi”.
Pentru Ilie Alămoreanu golumbăria nu înseamnă numai muncă, ci şi oaza sa de relaxare. Îi aduce liniştea, e adevărat, dar liniştea aceasta îl costă cam mult. Creşterea porumbeilor presupune o investiţie lunară de circa zece milioane de lei vechi, îngrijire, hrană, tratamente. Apoi participarea la competiţii… Alţi bani, alte cheltuieli. Acum se fac îmbarcările de la Complexul turistic al lui Florin Hanciu, de la baltă, cum spun chişozenii… Vorbind despre palmares, chiar în anul trecut a ocupat locul doi la Palmares demifond, locul şapte la mare fond şi locul 10 la fond. Două ofuri are Lucian Alămureanu: „Aş vrea să avem un loc al nostru, al columbofililor, de unde să facem îmbarcările, să nu facem acest lucru de fiecare dată prin bunăvoinţa lui Florin, iar a doua dorinţă ar fi să am un nepot care să-mi moştenească patima… să am cui să las golumbăria… Tinerilor de azi nu le plac golumbii. Am două fete, pe Bianca şi pe Mihaela, care e în Spania, dar nu s-au legat cu dragoste de porumbei…Dar cine ştie? Eu încă mai sper… Pentru că porumbeii fac parte din viaţa mea, sunt chiar viaţa mea»!
Citiți principiile noastre de moderare aici!