Familia Vieriu a rămas fără casă în decembrie 2020. Un incendiu a izbucnit atunci și a distrus imobilul din Sânmihaiu Român. Cei șase copii și mama lor au rămas fără un acoperiș deasupra capului, iar povestea lor a ajuns rapid la polițiștii din județ.
Oamenii legii i-au ajutat pe micuți și mama lor și în trecut, atunci când le-au mai dus haine, electrocasnice și mobilier. Zilele trecute, femeia i-a sunat pe polițiști și le-a spus că patru dintre copii vor face școală online. Cei mici nu au însă telefoane sau tablete și nu vor putea participa la cursuri.
„Zilele trecute am primit apel de la doamna Vieriu ca 4 dintre cei 6 copii vor desfășura cursurile online, însă nu au telefoane sau tablete pentru a putea participa. Polițiștii timișoreni au răspuns favorabil apelului, s-au mobilizat și au donat 3 tablete.
Poate vă amintiți de această familie, sunt cei cărora le-a fost incendiată casa în luna decembrie a anului 2020 în localitatea Sânmihaiu Român, fapt pentru care cei care doresc sa facă donații de orice fel, pot lua legătura cu doamna Vieriu la numărul de telefon 0726870683”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
La vizita polițiștilor numai trei din cei șase copii erau acasă.
editor Dan Oancia
FOTO. Cadouri de Paște, de la polițiștii din Timiș, pentru două familii nevoiașe
Trimite articolul
Xgdpr mecle de minori, nu, nimic?
-
interneaza-te cat mai repede! poate poate se mai poate face om din tine bibi
Ba militienilor…ai au nevoie de o casa decenta nu de plasticaria voastra. Poate donati si voi ceva materiale de constructii si ii cereti primarilui ceva voluntari sa le puna in opera….10-20 mc de BCA nu va rupeau buzinarele, si ceva mortar, tigla si alte nimicuri….
-
exact. suntenti nebuni? puteau sa deruleze o initiativa pentru o casa modulara. Aveau loc si se gaseau sa puna mai multi mana de la mana.
Nu le a fost incediata nicio casa nu mai vorbiti prostii, plus ca stau intr-o cladire a Primariei ce sta sa se darame peste ei. Tatal e singurul care munceste ce apuca, beau de rup amandoi si au adunate gunoaiele la ei in batatura care au si luat foc in 2020. Copii nu au nicio vina, dar doamna e o nesimtita, se plimba prin sat cu motocicleta. Ce fac copii cu tabletele ca n-au curent acolo? cine le va plati abonamentele de date pentru internet?
-
Bine ca , in urma donațiilor , și aici ma refer la bani primiti , și-au cumpărat un ATV pe care a dat 2500 de euro 3000 .. nu as vorbii dacă nu as cunoaște cazul .. + ca nu le ars casa in care locuiau ci o baraca de depozit …cât despre copii , n-au nici o vina ca părinții lor sunt așa cum sunt !