Polițiștii de frontieră timișeni au observat în trafic, vineri în jurul prânzului, în Foeni, un autovehicul condus de un cetățean român. L-au tras pe dreapta pentru control, iar în interior au descoperit șase bărbați, toți cetățeni străini, care nu aveau documente asupra lor. I-au dus la sediu pentru verificări.
„În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetăţeni din India cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde. Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 26 ani, a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei şase cetăţeni străini să ajungă în municipiul Timişoara”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Oamenii legii îl cercetează acum pe român pentru trafic de migranți. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Trimite articolul
XToti arata ca din Severin.