Accident teribil de circulație, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ieșire din Lugoj spre Caransebeș. Două persoane și-au pierdut viața după ce un autoturism s-a lovit de un autocamion. Pompierii au depus timp de două ore toate eforturile posibile pentru a scoate victimele din mașina strivită de autovehiculul de mare tonaj. UPDATE. Șoferul mașinii a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens
Autoritățile au sigilat, în noaptea de joi spre vineri, toată clădirea cu curte comună afectată de explozia din Piața Traian din Timișoara. Locatarii evacuați au fost cazați în spații puse la dispoziție de primărie sau au înnoptat la rude. Se vor putea întoarce acasă dacă verificările celor de la Inspectoratul de Stat în Construcții stabilesc că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la Festivalul Medieval, expoziții și la tururi ghidate.
Ştiri din Timiș
Un marș împotriva violenței asupra femeilor a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, la Timișoara. Participanții au cerut măsuri concrete pentru protejarea victimelor și prevenirea abuzurilor. La marș a fost prezentă și viceprimarul Paula Romocean, care a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă femeile și despre felul în care sunt tratate de instituții atunci când cer ajutor.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis consideră că cineva din Primăria Timișoara și premierul interimar Ilie Bolojan ar fi complotat pentru a bloca proiectul stadionului „Dan Păltinișanu. Conform acestuia, Bolojn ar fi venit la Timișoara în luna mai pregătit să anunțe deblocarea proiectului, dar s-ar fi răzgândit după o întâlnire cu fostul primar. Fritz îi răspunde că a inventat o poveste bazată pe o „sursă secretă”, fiind „obsedat de ideea să fie un soi de ctitor unic al stadionului”.
1
România
PNL a decis sâmbătă să voteze învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, după o ședință a Biroului Politic Național în care au existat și opinii împotriva susținerii noului Executiv. Decizia a fost luată cu o largă majoritate, iar premierul desemnat are, matematic, numărul necesar de voturi pentru a trece de Parlament, potrivit HotNews.
1
Sănătate
Peste 150 de viitori părinți au vizitat, sâmbătă, 17 octombrie, Maternitatea Odobescu din Timișoara, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul le-a oferit ocazia să vadă spațiile în care sunt îngrijiți nou-născuții și să afle informații despre serviciile medicale disponibile.
Ştiri din Timiș
O familie din comuna Nițchidorf, județul Timiș, are nevoie de sprijin pentru refacerea locuinței după ce un incendiu izbucnit joi seara, 15 octombrie, a distrus bunuri dintr-o anexă și a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Primăria comunei a lansat un apel umanitar pentru strângerea de donații.
Mapamond
Francezii au ieșit din nou în stradă din cauza scumpirilor, a crizei costului vieții și a condițiilor proaste din școli. Sâmbătă, protestele au fost marcate de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Poliția a folosit gaze lacrimogene la Paris și Marsilia, iar Ministerul francez de Interne a anunțat 166 de arestări la nivel național, relatează CNN.
2
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.
1