Mobilizare exemplară în rândurile celor care intervin pentru menținerea carantinei în Timișoara și localitățile limitrofe. Forțele de ordine vor acționa pentru menținerea carantinei atât în localități, cât și la intrarea în zona în care este restricționat accesul. Au fost chemate întăriri și de la Craiova. Coordonarea este asigurată de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Oare nu trebuie să porți mască dacă participi la o adunare cu peste 100 de persoane? Asta lasă să se înțeleagă autoritățile care au supravegheat protestul „Fără Carantină”, desfășurat duminică în centrul Timișoarei. Totul, după ce la manifestarea la care au participat peste 100 de persoane au fost date numai cinci amenzi celor care nu au purtat mască. Minime!
A furat o mașină, s-a plimbat cu ea prin tot orașul, băut fiind, iar atunci când a fost prins prima dată de polițiști a reușit să o rupă la fugă, însă a fost lovit de o mașină și a ajuns la spital, rănit. Deznodământul „aventurii” tânărului de 17 ani, care s-a consumat pe strada Amurgului din Timișoara, a fost înregistrat de camerele de supraveghere.
Un bărbat din Jimbolia care și-a terorizat fosta soție timp de aproape jumătate de an a ajuns în spatele gratiilor. În tot acest timp a amenințat-o de mai multe ori, a urmărit-o chiar și la locul de muncă, a înjurat-o, ba chiar a și lovit-o. A încălcat repetat măsurile de protecție, chiar dacă și-a petrecut chiar și Revelionul în arest. Acum este din nou în spatele gratiilor, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Proaspăt eliberat din închisoare, un tânăr de 17 ani rupt de beat i-a pus pe jar pe polițiștii din Timișoara. A furat o mașină și s-a plimbat cu ea prin tot orașul, iar când a fost prins de oamenii legii a abandonat-o și a rupt-o la fugă pe stradă. A fost lovit de un autoturism pe Calea Aradului. UPDATE. Reținut pentru 24 de ore

România

Peste 16 milioane de euro pentru studenții vulnerabili în programul Erasmus+
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat un apel de proiecte în valoare de peste 16,2 milioane de euro, destinat sprijinirii studenților cu oportunități reduse care participă la programul Erasmus+. Măsura vine în contextul în care mai puțin de 10% dintre studenții români implicați în mobilități Erasmus provin din medii vulnerabile, procent considerat scăzut în raport cu obiectivele europene.

Ştiri din Timiș

Cât de pregătite sunt firmele din Vestul țării pentru transparența salariilor? Un nou studiu UVT caută răspunsul
Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Marsh, prin divizia Mercer Marsh Benefits, a lansat un studiu dedicat modului în care companiile din regiunea Vest se pregătesc pentru implementarea Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială.

Lugoj

Lugojul face pasul spre „smart city”. Parcările cu plată intră în era digitală
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat demararea procedurii de transparență decizională pentru un proiect care vizează modernizarea sistemului de parcări publice. Este vorba despre un nou regulament ce va schimba modul în care șoferii vor utiliza și plăti parcările din oraș.

Eveniment

Un bărbat a fost găsit fără viață, în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din zona Fabric
Un bărbat și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic, vineri dimineață, după ce un incendiu a izbucnit în locuința sa de pe strada P. Ispirescu din Timișoara, intervenția rapidă a pompierilor nefiind suficientă pentru a-i salva viața. UPDATE. Cauza incendiului

Ştiri din Timiș

Vinerea Mare, însemnătate pentru creștini: a avut loc răstignirea lui Iisus Hristos
Vinerea Mare este importantă pentru că amintește de ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce. Este o zi de doliu și reculegere pentru toți creștinii, în care se postește și se renunță la orice fel de distracție sau activitate care ar putea tulbura liniștea.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 aprilie 2026, în Timișoara?
Vineri, 10 aprilie, puteți merge la teatru, să petreceți în oraș sau să vizitați Târgul de Paște.

Mapamond

Biletele pentru JO 2028 se vând pe bandă rulantă. Cât costă unul
Vânzarea globală de bilete pentru Jocurile Olimpice Los Angeles 2028 a început după o pre-vânzare locală record, în care toate biletele au fost cumpărate rapid, în special cele de 28 de dolari. Interesul este foarte ridicat, deși au existat nemulțumiri legate de prețuri și disponibilitate. În total, peste un milion de bilete ieftine vor fi puse în vânzare, iar majoritatea biletelor rămân sub 400 de dolari.

Mapamond

Tragedie în Antarctica. Pinguinii imperiali, împinși spre dispariție de topirea gheții
Pinguinii imperiali au fost declarați specie „în pericol de dispariție” de către IUCN, după ce topirea gheții marine cauzată de schimbările climatice a dus la moartea a mii de pui. Aceștia depind de gheața stabilă pentru a supraviețui, însă prăbușirea coloniilor devine tot mai frecventă. Specialiștii avertizează că populația ar putea scădea la jumătate până în 2080 fără măsuri urgente. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici