Anchetă a polițiștilor timișoreni de la Secția 2 după ce doi elevi s-au bătut în clasă, iar apoi unul dintre ei l-a împușcat pe celălalt cu un pistol de airsoft. Incidentul s-a petrecut în urmă cu aproape o lună la Liceul Sportiv Banatul și a fost filmat de cei care au asistat la scenă. Imaginile au ajuns la polițiști abia marți, iar oamenii legii au deschis un dosar penal.
Anchetă a polițiștilor timișoreni în cazul unui tânăr care a comis înșelăciuni în Timișoara și Arad. Individul, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a înșelat mai multe persoane care vindeau telefoane mobile pe internet. Mai mult, el a delapidat și magazinul de telefoane mobile la care era angajat. UPDATE. Tânărul va fi cercetat în stare de libertate.
Anchetă a polițiștilor ajunsă la final. Oamenii legii au reușit să-i prindă pe cei doi bărbați care la finalul lunii trecute au furat poșeta unei femei, în Piața Victoriei din Timișoara, iar apoi au scos bani de pe cardul victimei. Primul dintre infractori, în vârstă de 49 de ani, a fost prins în 3 noiembrie, iar al doilea, în vârstă de 54 de ani, marți.
Proiect important pentru cei de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Aceștia vor inaugura, miercuri, noul Serviciu de Asistență Comunitară Dorbanți, destinat timișorenilor care locuiesc în sud-vestul orașului și care trăiesc în pragul sărăciei. Inițiativa este co-finanțată din Fondul Social European, iar valoarea totală se ridică la 1.371.845,51 de lei.
Anchetă în curs a polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale din Timiș. Oamenii legii au reușit să dea de urma unuia dintre copiii dispăruți de ieri dintr-un centru pentru minori din Timișoara. Băiatul, în vârstă de 15 ani, a fost găsit la Lugoj. Oamenii legii continuă cercetările pentru a da și de urma celuilalt copil, în vârstă de 17 ani.

Ştiri sportive

David Popovici a câștigat și proba de 200 metri liber la Campionatul European de Natație
David Popovici a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Campionatul European de Natație de la Paris, cu timpul de 1:44,15, după ce cu două zile înainte se impusese și la 100 m liber.

Cinema

Filmul săptămânii: „The End of Oak Street”, în care o familie obișnuită din anii ’80 ajunge față în față cu dinozaurii
Recomandarea de film din această săptămână este „The End of Oak Street”, care îi aduce pe Anne Hathaway și Ewan McGregor în prim-plan într-o poveste SF în care o familie obișnuită se trezește, peste noapte, într-un trecut îndepărtat, înconjurată de dinozauri și nevoită să găsească o cale de întoarcere acasă.

Ştiri din Timiș

„Școli creative” revine la Timișoara. Un milion de lei pentru proiecte care aduc cultura în școli
Centrul de Proiecte lansează, împreună cu Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, o nouă ediție a programului „Școli creative”. În premieră, proiectele se vor desfășura pe parcursul a doi ani calendaristici și al unui an școlar complet, cu un buget total de un milion de lei.

Ştiri din Timiș

Fotbalul ajunge în centrul Timișoarei. Se deschid înscrierile la UNITED Street Football x MONS
Timișorenii de toate vârstele sunt invitați să intre în competiție la UNITED Street Football x MONS, un eveniment sportiv cu participare gratuită, organizat în cadrul Timișoara Playground Festival. Competițiile se adresează copiilor de la 7 ani, adolescenților, studenților, adulților și seniorilor.

Ştiri din Timiș

Se face o nouă creșă în Timișoara. Licitație pentru finalizarea uneia dintre cele două abandonate de primul constructor
Primăria Timișoara a relansat licitația pentru creșa de pe strada Cocea, abandonată după ce constructorul inițial a executat doar 30% din lucrări. Noua investiție este estimată la 7,3 milioane de lei, fără TVA. 1

România

Bacalaureat și Evaluarea Națională 2027, mai devreme. Ministerul schimbă calendarul după problemele de la examenele din acest an
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică proiectele privind organizarea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și a examenului de Bacalaureat din 2027. Printre modificări se află o etapă suplimentară de verificare a lucrărilor atunci când există diferențe mari între notele acordate de evaluatori. Ministerul propune și ca examenele să fie organizate mai devreme, inclusiv pentru a reduce efectele temperaturilor ridicate asupra candidaților.

Eveniment

A chemat poliția după ce soțul a bătut-o. Bărbat din Saravale, dus în arest
Polițiștii au ajuns miercuri, 12 august, la o locuință din Saravale, după un apel la 112 făcut de o femeie care susținea că a fost agresată de soț. În urma cercetărilor, bărbatul a fost reținut, iar apoi judecătorii au decis să-l trimită în arest preventiv pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

Calea Timișoarei se închide pentru trei luni. Se construiesc două sensuri giratorii la Giroc
Șoferii care circulă între Timișoara și Giroc trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu restricții majore de trafic. Calea Timișoarei (DJ 595) va fi închisă începând de marți, 18 august, pentru lucrări de modernizare și amenajarea a două sensuri giratorii. 8

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici