Potrivit Aradon, femeia a rămas încarcerată după coliziunea a două mașini. Alte trei victime au refuzat transportul la spital.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
„În urma accidentului în care au fost implicate patru persoane, au rezultat patru victime, dintre care una a rămas blocată în autoturism. Pompierii au intervenit pentru extragerea acesteia, victima fiind ulterior preluată de către echipajul medical. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani, care a fost transportată la spital de către echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, fiind conștientă și cooperantă. Celelalte trei persoane sunt conștiente și cooperante, iar în urma evaluării medicale au refuzat transportul la spital”, transmite ISU Arad.
Trimite articolul
Xhoria, closca, criasan de la siria, uitara ca nu sunt pe autostrada craiova – caracal.
-
bai ‘drumar’ comparatia ta este absolut deplasata. In primul rand Horia, Closca si Crisan nu sunt personajele pe care tu sa le iei la misto! Cat despre autostrada imaginara Craiova- Caracal aceasta exista doar in creierul tau cam gol. In realitate DX 12 este intre Craiova-Slatina -Pitesti!
crisan, closca si horia, comercianti de alcool in targuri s-au suparat pe autoritati din cauza obligarii lor la plata impozitului pe vanzarea de bauturi alcoolice.