Polițiștii din Lugoj au făcut miercuri dimineață două percheziții în orașul Buziaș. Acțiunea are legătură cu un furt de peste 40.000 de euro, comis anul trecut în Franța.
Mai exact, în luna august 2024, mai multe persoane au spart un magazin de electronice din localitatea Vitry-sur-Seine, de unde au furat echipamente multimedia. Autoritățile franceze susțin că furtul a fost organizat de un grup bine pus la punct.
Pentru a-i prinde pe suspecți, anchetatorii din Franța au cerut sprijinul poliției din România. Pe numele a doi bărbați au fost emise mandate europene de arestare. Unul dintre ei, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit în Buziaș și dus la audieri.
La acțiune au participat polițiști din Lugoj, trupele speciale din Timișoara, jandarmi și un tehnician criminalist. Perchezițiile s-au făcut în colaborare cu polițiști din Franța.
Cercetările continuă pentru a vedea dacă mai sunt și alte persoane implicate
Citiți principiile noastre de moderare aici!