tion.ro Web analytics

FOTO. Doi șoferi beți au făcut accident, la Timișoara. Patru persoane au ajuns la spital

De Raoul Jurchela
Reactualizat la:

FOTO. Doi șoferi beți au făcut accident, la Timișoara. Patru persoane au ajuns la spital

Reactualizat la:
Accident de circulație, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Calea Girocului din Timișoara. Patru persoane au ajuns la spital după ce un șofer nu a acordat prioritate de dreapta. Ajunși la fața locului, polițiștii și-au dat seama imediat că ambele persoane care se aflau la volan erau în stare de ebrietate.
Scris de Raoul Jurchela - Accident de circulație, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Calea Girocului din Timișoara. Patru persoane au ajuns la spital după ce un șofer nu a acordat prioritate de dreapta. Ajunși la fața locului, polițiștii și-au dat seama imediat că ambele persoane care se aflau la volan erau în stare de ebrietate.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la intersecția Căii Martirilor cu strada Mureș. Un șofer în vârstă de 64 de ani circula dinspre strada Lidia, iar la intersecție cu Mureș a vrut să vireze la stânga. Nu a acordat prioritate unui autoturism condus din sens opus de un bărbat de 50 de ani.

„În urma impactului, 4 persoane au fost rănite și transportate la spital, respectiv conducatorul auto de 64 de ani și 3 femei în vârstă de 19, 26 și 50 ani, cele din urmă fiind pasagere în autoturismul condus de barbatul de 50 de ani”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș.

Polițiștii sosiți la fața locului au simțit că ambii conducători miros a alcool și au decis să îi testeze. Rezultatul etilotestului a fost identic în ambele cazuri, 0.45 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.

Oamenii legii au deschis dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, dar și pentru vătămare corporală din culpă.

editor Dan Oancia

25 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. stefan says:

    se poate inventa masina care nu porneste daca esti beat. Dar mai toata societatea este interesata sa nu existe aceasta lege. Doctorii au de lucru, preotii multumesc lui Dumnezeu, Politia…Politia…!!!, si domnii judecatori cu zecile de mii de avocati. Are de lucru si presa. in lipsa de alte idei, subiecte, analize, anchete!

    • meghi says:

      Update, EXISTA masini care nu pornesc daca emani aburi de alcool…cu restul, de acord !!!!

    • Euy says:

      Suntem printre singurele 4 tari din UE unde limita la alcool este 0 si suntem pe primul loc la accidente! Concluzia: lipsa de educatie si legi prea blande. Unii si fara alcool la bord tot cretini sunt.

    • Soferu says:

      Trezeste-te la realitate! Sunt 4 tari care au limita 0: romania, ungaria, cehia si slovacia. Restul permit consumul. Tarile vestice permit chiar 0,5, adica mai mult decat la noi e dosar penal. Mi se pare ca anglia si america au 0,8 permis.
      Nu alcoolul e problema. Dincolo esti tras pe dreapta daca conduci prost, daca esti un pericol pentru ca asta se intampla si daca esti nebaut.
      Chiar si la noi in tara unde limita comunista de 0 a ramas daca te uiti pe statistici o sa vezi ca in statisticile cu cauzele accidentelor cu morti alcoolul e unde jos de tot pe lista.
      Dar sigur, noi romanii suntem cei mai destepti si toti ceilalti care permit condusul cu 1,2,3 beri la bord sunt niste idioti. Noi suntem buricul pamantului!

      • fotbal1 says:

        Doar ca ai uitat sa specifici ceva, la aia e inradacinat condusul prudent, in Romania e inradacinat condusul furios, prin urmare daca mai adaugi si un paharel devine condus extrem sau la limita extremului… prin urmare e bine ca nu se accepta alcoolul al volan pana nu ne domesticim…

      • Cristi says:

        Tu iti dai seama ce prostii debitezi? Cum sa permita alte tari condusul cu 0,5 sau 0,8? Pai 0,8 in aerul expirat e mai mult decat dublu in sange. Limita in majoritatea tarilor este de maxim 0,08!!! Este o mare diferenta intre 0,8 si 0,08!!! Un 0,08 inseamna maxim o bere bauta. Pai la noi umbla toti beti si drogati cu limita 0, nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna sa creasca limita peste 0.

        • Soferu says:

          Voi mai cititi pe net una alta, mai cautati ceva sau numai va dati cu parerea din putul gandirii?
          Acum vreo 2-3 sapt au aparut o droaie de articole cum s-a schimbat codul rutier in grecia. 0,25 mg/l in aer expirat alcool permis. Pana la 0,4 e CONTRAVENTIE, dar fara suspendarea permisului.
          Si da, tarile vestice au 0,5 si 0,8.
          0,5 inseamna cam 30-60 min dupa ce bei cam 3 beri. Bineinteles foarte relativ la fiecare corp omenesc.
          Uitate pe youtube la tavi pertea ca a facut o droiaie de masuratori cu alcooltestul.
          Si inca o data doar 4 tari au alcoolemie 0.
          Umbla “toti” beti pentru ca ai limita 0. Si daca opresti 10 care au sa zicem 0,3, o sa zici ca ai oprit 10 bauti. Daca ai limita 0,5 si opresti 10 cu 0,3, cati bauti ai in statistica? 0. Zero, nada, nula, niet. Intelegi de ce stam noi rau pe statistici? Ca ala care e baut in romania, in franta nu e, conform legii lor!

          • Florin says:

            Normal… Românii, vor ei să fie mai șmecheri ca de obicei. Și dacă, sa zicem, se schimbă legea și ne permite să avem acolo puțin alcool, cu ce ne ajută? Că nu vă puteți voi abține fără să beți ceva, e problema voastră, dar nu mai conduceți după ce ați băut. Nu înțeleg de ce vreți voi să conduceți după ce ați băut? Ca să ce? Ce e așa interesant? Daca acuma o să apară vreo știre în care unul cu mașina a lovit un biciclist și după se află că biciclistul era băut o să înjurați toți pe aici că de ce era biciclistul băut. Dar voi ca șoferi vreți să beți și după să conduceți și să nu vă zică nimeni nimic nu? Faină logică.

  2. Soferu says:

    Cred ca este al 2-lea accident cu victime accidentate usor cu soferi bauti. Restul ies de pe drum, iau tufisuri, sensuri giratoriu la pachet.
    Si de retinut ca ambii soferi au cazane pe roti si au o varsta. Adica nu sunt ceva tineri din club cu “bolizi de lux” asa cum tot ii infiereaza lumea. Si daca aveau ceva masini mai normale si centura toti nici macar nu era vreun pasager atins. Inca o data masina face diferenta.
    Stop cazanelor pe roti in trafic!

    • antisoferu says:

      soferu ”expertul” in materie de soferie isi da iarasi cu parerea ”de retinut ca ambii soferi au cazane pe roti”. Un Matiz cumparat de nou si utilizat in conditii normale este un cazan pe roti sau cazane sunt acele bemewe-uri si audi aduse de prin cimitirele de masini din Germania cu sute de mii de km, implicate in accidente cu dauna totala care apoi sunt revopsite si revandute cocalarilor de Romania

      • Soferu says:

        Bai asta de nu ai imaginatie nici sa nu iti iei un nickname: si unele si celalalte din exemplul tau sunt niste cazane pe roti.
        Cazan nu este aceea masina care are 5 stele de siguranta euroncap. Nu are legatura cu vechimea. Iacata ca dacia noua anul acesta a punctat 2 stele. Degeaba e noua ca e un cazan pe roti din fabrica.
        Si oricand, la orice, la siguranta, la comfort, la fiabilitate, la franare, accelerare, orice e mai buna o masina second hand la acelasi pret decat un logan nou.
        Uitate ca dupa boomul de vanzari pe care l-a avut si in europa de vest loganul, dupa cativa ani cand s-au convins ca e un cazan, vanzarile au scazut drastic. Doar prostul de roman tot multumit de el e.
        Si suntem singura tara in care guvernul face concurenta neloiala impunand achizitionarea marcii Dacia de institutii pe motiv ca e fabricata local, dar dand mai multi bani in timp pe intretinere si punand in pericol si in ridicol angajatii statului sa umble cu asemenea rable de noi.

        • Nagy_Zoltan says:

          @Soferu: Cerintele pentru stele NCAP nu sunt la fel ca acum 5, 10, 15 ani. De aceea un logan nou este semnificativ mai bun decat un BMW din anii 2000-2010. BMW e o masina grea, il ajut tonajul si atat. La impact tot la fel de terci se face, vezi poze pe tion cand ies astia in decor intre Timisoara si Ortisoara.

          • Soferu says:

            Da, ai dreptate. Anul asta s-au schimbat conditiile de acordare a punctelor si includ si sistemele masinii in punctare.
            Acuma ai intins-o pana la bmw de 2000. Si ala deja e cazan pe roti. Unul din 2010…discutabil. Dar daca are nivelul maxim pentru vremea respectiva e mai sigur decat un logan nou. Am avut golf 5 fabricat in 2005 care avea airbag la genunchi. Nu cred ca dacia are nici in ziua de azi asa ceva.
            Repet: la acelasi pret orice masina second cu un logan nou e mai sigura si mai cum vrei tu decat loganul.

  3. Un biciclist. says:

    Nici o tragedie se inteleg amiabil…..si asteapta fiecare urmatoarea betie ca sa se suie la volan si sunt surescitati de adrenalina de data asta ce mai patim

  4. banateanul says:

    tot mehedinti

  5. Daniel says:

    Singura stire ce ma bucura ca s-au intalnit in trafic

  6. pruna says:

    doi tampiti care intr-o alta lumesunt probabil frati de cruce din moment ce aveau la bord amandoi 0,45 alcool. Soarta a vrut sa ii reuneasca :))

  7. Dorel says:

    Saracul sofer cu prioritate l au prins si pe el cu ocazia asta ca a baut :))).

  8. Cititorul says:

    Parintii is de vina ca le cumpara masini scumpe

  9. Solitaire says:

    Vajnici șoferi…

  10. Hocus-focus says:

    Superb!

  11. kvits ioan says:

    romana e campion mondial la depasiri iterzise la neacordarea de prioritate si patrundere in contrasens fara motiv

  12. adevarul says:

    dar in timisoara toata lumea conduce beata caci e un oras fara nici un evenimente sau localuri interesante, in afara sa te plimbi ca lesinatu cu masina si sa bei nu ai ce face.

  13. bujie says:

    Unde sunt baietii care se dau cu curu de pamant cand stirea este legata de motociclisti? sau asta e normal?

    • Florin says:

      Da pai șoferii ăștia vor numa ei de toate după ce că tot ei îs ăia care produc mii de accidente pe an. Dar noi restul nuuuu să nu cumva sa mergem pe drum cu motocicleta, bicicleta sau ATV că dacă nu e mașina nu ai ce căuta pe drum. Doar ei vor drepturi și priorități și tot. Le-aș mări taxele cu 300% până nu mai pot și își vând mașinile și se învață minte să conducă și să îi respecte pe ceilalți în trafic.

  14. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Peste 12.000 de timișeni s-au angajat prin ANOFM, în primele opt luni ale anului 2021. Anunțurile din campania Tion

    Ştiri din Timiș

    Start Liberty Marathon. Traseul alergătorilor și drumurile închise

    România

    Florin Cîțu, noul președinte al PNL. „Voi fi președintele tuturor liberalilor”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Descoperă povestea palatului Miksa Steiner, fostul sediu al Băncii de Scont

    Eveniment

    Amenzi de peste 15.000 lei pentru vitezomani, într-o localitate din Timiș

    Ştiri din Timiș

    100 de ani în alb-violet, concert rock alături de Filarmonica Banatul pe Stadionul Știința

    Eveniment

    Amenzi de zeci de mii de lei pentru cei care nu au purtat mască, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Scumpirea gigacaloriei este o posibilitate și la Timișoara. Ruben Lațcău: Nu vom scădea subvenția, este exclus

    Sănătate

    Coronavirus, 25 septembrie: peste 7.600 de cazuri noi în România, 435 în Timiș. Rata la Timișoara se apropie de 6

    Ştiri din Timiș

    Bani pentru drumuri comunale din Timiș. Primăriile care primesc fonduri

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici