Un bărbat de 45 de ani din comuna Șimian, județul Mehedinți, a fost arestat preventiv de Tribunalul Timiș, fiind acuzat de șantaj și pornografie infantilă în formă agravată.
Ancheta, coordonată de polițiștii BCCO Timișoara și procurorii DIICOT, a scos la iveală un mod de operare extrem de agresiv.
În primăvara acestui an, suspectul a abordat pe rețelele de socializare o minoră de 15 ani. După ce i-a câștigat încrederea prin discuții aparent banale, bărbatul a început să o păcălească, determinând-o să îi trimită materiale foto și video compromițătoare. Ulterior, acesta a trecut la amenințări directe cu publicarea imaginilor pentru a o forța să îi trimită alte materiale.
Miercuri, 29 iulie, mascații și procurorii au descins la locuința bărbatului din Mehedinți, de unde au ridicat mai multe telefoane, laptopuri și medii de stocare care vor fi supuse unei expertize informatice. Reprezentanții anchetatorilor au subliniat pericolul din mediul online.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea DIICOT și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele suspectului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!