tion.ro Web analytics

Cinci tiruri pline cu gunoi din Italia, descărcate la Lugoj. Polițiștii au întocmit dosar penal

De Raoul Jurchela

Cinci tiruri pline cu gunoi din Italia, descărcate la Lugoj. Polițiștii au întocmit dosar penal

Reacție rapidă a polițiștilor timișeni și al celor de la Garda de Mediu, marți, la Lugoj. Oamenii legii au oprit 5 șoferi de tir să descarce peste 110 tone gunoi pe o proprietate închiriată de o firmă din Bihor. Gunoiul a fost adus ilegal din Italia, spun oamenii legii.
Scris de Raoul Jurchela - Reacție rapidă a polițiștilor timișeni și al celor de la Garda de Mediu, marți, la Lugoj. Oamenii legii au oprit 5 șoferi de tir să descarce peste 110 tone gunoi pe o proprietate închiriată de o firmă din Bihor. Gunoiul a fost adus ilegal din Italia, spun oamenii legii.

Un lugojean care locuiește în zonă a observat, marți, cele 5 tiruri, pe o platformă betonată. Omul i-a văzut pe șoferi că au început să descarce și și-a dat seama că autotrenurile sunt încărcate cu gunoi. A sunat imediat la Poliția Locală, iar oamenii legii i-au anunțat pe polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Spre locul indicat s-au deplasat cei de la IPJ Timiș, însoțiți de un procuror, dar și de reprezentanți ai Comisariatului Județean de Mediu Timiș.

„În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că platforma ar fi deținută de către o societate comercială, care la data de 01.10.2021 ar fi încheiat un contract de închiriere cu o altă societate comercială, cu sediul în municipiul Oradea, județul Bihor.

De asemenea, cele 5 autotrenuri conduse de șoferi de naționalități poloneze și ucrainene ar fi intrat în România din Italia, încărcate cu deșeuri mixte și ar fi avut ca destinație pentru descărcare imobilul din Lugoj, situat pe strada Herendeștiului.

Cantitatea de 111.580 kg de deșeuri și cele 5 semiremorci au fost indisponibilizate, deșeurile urmând a fi returnate exportatorului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii au întocmit acum un dosar penal pentru „eliminarea deșeurilor care au făcut obiectul transferului, în spații neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale”, dar și pentru „exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu”.

14 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Diana Tintea Skorupski says:

    Sa vina din Italia sa arunce gunoiul la sute de km tocmai in Romania? Pai hai sa aruncam si noi gunoaiele noastre in…. Portugalia sau in Belgia. Sa incepem cu Raed Arafat.

  2. Cetatean says:

    Prtea interesanta este cu ce acte si cum au intrat in tara?? Acest aspect de ce nu se verifica? Sau nu intereseaza pe nimeni in conditiile in care sigur intra in tara multe tiruri cu asfel de deseuri!!

  3. Nelu says:

    Ar fi interesant de verificat cum au trecut vama.

  4. radu says:

    De ce ne-au primit in Uniunea Europeana ?
    ne-au luat resursele : petrol, gaze, paduri
    ne-au inchis industria ca sa devenim piata de desfacere, inportam aproape tot
    ne trimit gunoaiele lor
    le furnizam forta de munca ieftina
    Tot spun politcienii ca beneficiem de fodnuri UE. Pai nu prea se vad proiectele, infrastructura e la pamant.
    SI apropo, ca tara membra cotizam la fondul UE. NU m-ar mira ca banii platiti sa fie maimulti decat cei primiti.

    • tzone says:

      esti prost informat si dai din gura in consecinta. Suntem deocamdata niste intretinuti ai europei. astia care fac dinastea, is tot asa prostani ca tine. repede repede sa faca un ban gramada, fara sa ii intereseze consecintele pe termen mai lung. Ingusti la minte

    • Baluba says:

      Era mai bine cand faceam comert cu rusii. Noi le dadeam graul si ei ne luau petrolul.

    • Ouch says:

      Nu te mai mira, ca s-ar putea sa ramai asa. Romania e beneficiar net a banilor europeni. A, ca nu stie sa isi urmareasca interesele si sa gandeasca pe termen lung, asta e, aici ne-a adus politica de creare a omului nou.

  5. timisorean says:

    Pai, trebuiau confiscate si capurile de TIR, ca impreuna cu remorcile sunt „autovehiculele” din care s-au descarcat deseurile. Nu au venit remorcile singure, Sa fi fost paguba mai mare pentru cei care au facut asta, sa nu mai riste sa repete mizeria.

  6. sofer says:

    TIR-urile au fost confiscate , au este valabil doar pentru aia care arunca un sac de moloz ? A fost returnat gunoiul in Italia ?

  7. Aquila says:

    Cum au reusit sa intre in tara? Parca erau stiri ca sunt oprite la intrare.

  8. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Locuitorii din Chișoda au făcut o petiție pentru a convinge primăria să le asfalteze străzile pline de gropi și noroi

    Sănătate

    Coronavirus, 2 decembrie: 1.149 de infectări și 66 de morți. Aproape 100 de cazuri și un deces în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Rata de infectare cu Covid-19, aproape de 2,5 la mie în Timișoara. Situația în localități

    Eveniment

    Patru autotrenuri și o mașină, implicate într-un accident aproape de Lugoj. Mai multe persoane au fost rănite

    Sănătate

    Peste 300.000 de oameni sunt vaccinați cu schema completă în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Librăria „La Două Bufnițe” aniversează 5 ani de la deschidere. Cinci zile de evenimente online și offline

    Ştiri din Timiș

    Câte un fruct și un sandviș pentru elevii de la Liceul Ortodox „Sf. Antim Ivireanul”, de la Primăria Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Dăruiește bucurie de Crăciun. „Și anul acesta poți fi rază de speranță pentru un copil!”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Înghesuială la Târgul de Crăciun de la Timișoara. Accesul se face cu certificat verde

    Ştiri din Timiș

    Echipa de la Spitalul Militar din Timișoara decorată cu Ordinul „Meritul Sanitar” de președintele României

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici