Cei doi fii ai primarului din Deta, Bogdan și Călin Roman, au fost puși luni în libertate de magistrații Tribunalului Timiș. Judecătorii au mai decis cercetarea în stare de libertate și a presupusei victime a celor doi, Ștefan Alexandru.
Biserica ortodoxă din Opatiţa, Biserica Catolică din Deta, Biserica Ortodoxă din oraş şi Turnul Pompierilor, clădire care urmează să devină brand al oraşului Deta, au fost iluminate arhitectural, devenind astfel cele mai importante obiective turistice din Deta.
În urma unui control rutier efectuat, marți, de polițiștii din Deta, județul Timiș, în portbagajul unui autoturism au fost găsite peste 1.100 de pachete de țigări de contrabandă și 10 sticle de alcool.
Aproape 700 de kilograme de porumb. Aceasta este „recolta” a doi timişeni şi a unui gorjean, şi, în acelaşi timp, paguba unei societăţi comerciale din localitatea Banloc din judeţul Timiş.
Monumentul din centru comunei Livezile, județul Timiș, a fost distrus după ce un șofer care a consumat băuturi alcoolice a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și s-a izbit de acesta.
Tragedie într-o familie din localitatea Tormac, județul Timiș. O femeie și-a găsit soțul spânzurat de o grindă. Bărbatul nu a lăsat în urmă niciun bilet prin care să îşi motiveze gestul.
Polițiștii din Deta, județul Timiș, au reușit, luni, să identifice un bărbat care este suspectat că la finele lunii august a furat 120.000 de euro și 8.000 de dolari dintr-o locuință din localitatea Jebel.
Polițiștii din Deta, județul Timiș, împreună cu alte autorități oficiale de control, au efectuat, în noaptea de vineri pe sâmbătă, un control de proporții pe linia economică, în urma căruia au dat amenzi de peste 82.000 de lei.
Poliţiştii de frontieră Timiş, împreună cu poliţiştii din Deta, au prins în patru bărbaţi care furau cu o căruţă recolta de porumb a unei companii comerciale.
Răsturnare de situaţie în cazul tâlhăriei de la Deta. Victima le-a cerut procurorilor de la Deta să nu îi mai cerceteze pe cei doi tâlhari care l-au bătut cu cheia de maşină şi i-au furat 240 de euro deoarece şi-a recuperat toţi banii.
Ştiri din Timiș
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile.
1
Ştiri din Timiș
O banală operațiune de vopsire a gardului din Parcul Pădurice, din zona Soarelui, a stârnit revoltă după ce muncitorii au ajuns să „vopsească” inclusiv broaștele din iaz. Situația, semnalată de o cititoare, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului și intervenția autorităților.
6
Ştiri din Timiș
Trăim vremuri în care pentru mulți oameni o masă caldă este un lucru obișnuit. Din păcate, există încă numeroase persoane pentru care hrana rămâne un lux. În acest context, Colecta Națională de Alimente, ajunsă la ediția cu numărul 14, revine cu un apel la solidaritate, transformând compasiunea în acțiune concretă.
Sănătate
O senzație de furnicături sau mâncărime apărută imediat după consumul unui măr crud sau al unor fructe precum cireșele nu este întâmplătoare. Specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) transmit că acest fenomen este frecvent în rândul persoanelor alergice la polenul de mesteacăn și poartă numele de sindrom de alergie orală (SAO), cunoscut și ca sindromul alergiei polen-aliment.
Capitală Culturală
Pictorul timișorean Sorin Scurtulescu va reprezenta România pe scena artistică internațională, participând la expoziția „Sakura: A Season of Becoming”, găzduită la Romanian Cultural Institute – Brâncuși Gallery din New York, în perioada 17 aprilie – 15 mai.
1