Poliţiştii din Deta l-au prins în flagrant pe V. Miodrag, în timp ce muta dintr-un autoturism în altul aproape 2.000 de pachete de ţigări. Pentru că nu a putut să justifice provenienţa ţigărilor, atât el cât şi celălalt conducător auto, în maşina căruia urmau să fie încărcate, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.
Un bărbat de 39 de ani, din Timiş, suspectat de contrabandă de ţigări, riscă o amendă de până la 100.000 de lei după ce a fost prins de poliţişti la Deta în timp ce transporta aproape 500 de pachete de ţigări pentru care nu avea acte de provenienţă.
Doi bărbaţi de 37 de ani din Denta au depus plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş că au fost agresaţi de unul dintre fiii primarului din Deta, Bogdan Roman.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu poliţistii din Deta şi comisarii Gărzii Financiare, au efectuat verificări la un număr de 11 societăţi comerciale, magazine alimentare şi nealimentare, case de amanet şi case de schimb valutar de pe raza oraşului Deta şi a localităţilor limitrofe.
Aquatim a semnat contractul pentru realizarea unei staţii de epurare nouă, în Deta. Lucrarea face parte din proiectul de Extindere şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în Timiş.
Fabrici multe, locuri de muncă, utilităţi de tot felul, instituţii sociale şi culturale robuste, spital, casă de cultură, liceu şi un cadru de viaţă plăcut, toate descriind localitatea timişeană Deta. Şi totuşi, oraşul se confruntă cu un paradox: populaţia scade într-un ritm îngrijorător.
Polițiștii rutieri din Deta au descoperit, luni, într-un autoturism cu numere de Serbia, peste 3.000 de pachete de tigari de contrabandă, care erau aduse din Serbia și urmau să fie comercializate în Timișoara.
Poliţiştii timişeni au depistat în autoturismul unui sârb de 24 de ani, peste 2.600 de pachete de ţigări de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Turnul pompierilor din Deta, dar și șase biserici reprezentative au intrat, la propriu, în lumina celor care trec prin Deta, Opatiţa şi Vrşeţ, Serbia.
Cu ocazia „Zilelor textile” organizate în localitatea Plandiste din Serbia, o delegaţie a oraşului Deta a participat la masa rotundă cu tema „Oportunitatea dezvoltării industriei textile în cadrul primăriei Plandişte şi a regiunii Banat”. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului transfrontalier intitulat „Centre suport de dezvoltarea a IMM-urilor în localităţile Plandiste (Serbia) şi Deta (România)”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile.
Ştiri din Timiș
O banală operațiune de vopsire a gardului din Parcul Pădurice, din zona Soarelui, a stârnit revoltă după ce muncitorii au ajuns să „vopsească” inclusiv broaștele din iaz. Situația, semnalată de o cititoare, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului și intervenția autorităților.
1
Ştiri din Timiș
Trăim vremuri în care pentru mulți oameni o masă caldă este un lucru obișnuit. Din păcate, există încă numeroase persoane pentru care hrana rămâne un lux. În acest context, Colecta Națională de Alimente, ajunsă la ediția cu numărul 14, revine cu un apel la solidaritate, transformând compasiunea în acțiune concretă.
Eveniment
Pentru câțiva bani primiți de la cursanți, un profesor de la Centrul de Pregătire Feroviară din Timișoara va trebui să răspundă în fața instanței.
Sănătate
O senzație de furnicături sau mâncărime apărută imediat după consumul unui măr crud sau al unor fructe precum cireșele nu este întâmplătoare. Specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) transmit că acest fenomen este frecvent în rândul persoanelor alergice la polenul de mesteacăn și poartă numele de sindrom de alergie orală (SAO), cunoscut și ca sindromul alergiei polen-aliment.
Capitală Culturală
Pictorul timișorean Sorin Scurtulescu va reprezenta România pe scena artistică internațională, participând la expoziția „Sakura: A Season of Becoming”, găzduită la Romanian Cultural Institute – Brâncuși Gallery din New York, în perioada 17 aprilie – 15 mai.
1
România
Un remorcher s-a scufundat miercuri dimineață în Portul Midia, în timpul unor manevre de descărcare la un tanc petrolier. La bord erau cinci persoane; una a fost găsită și este resuscitată, iar intervenția este în desfășurare. Autoritățile spun că nu există indicii privind o posibilă mină marină. UPDATE. Marinarul a murit
Ştiri din Timiș
La Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al Universității de Vest Timișoara va avea loc mâine, 19 martie, o conferință dedicată incluziunii persoanelor cu dizabilități. Evenimentul, organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, este intitulat „De la acces la incluziune: universitatea și piața muncii văzute prin ochii studenților cu dizabilități”.