Cariere de Poveste
Uneori, drumul profesional nu începe cu un plan bine stabilit, ci cu o întâmplare care schimbă o viață. Așa s-a scris și povestea Manuelei Zănescu, director adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara. De peste trei decenii, și-a construit cariera printre rafturi cu cărți, proiecte culturale și generații de cititori, transformând biblioteca într-un spațiu viu al cunoașterii și dialogului.
Azi în Timișoara
Luni, 27 iulie, la Casa Tineretului are loc Youth Summer Fest.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 27 iulie - 2 august 2026.
România
Tinerii care se angajează pentru prima dată, persoanele vulnerabile și angajatorii vor putea beneficia de noile măsuri de sprijin pentru ocuparea forței de muncă, după ce Guvernul a aprobat normele de aplicare ale Ordonanței de urgență nr. 11/2026. Actul stabilește procedurile prin care aceste măsuri vor fi puse în practică la nivel național.
3
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a drumului național DN 59B continuă în județul Timiș. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că șantierul este activ atât pe sectorul Deta - Livezile, cât și pe tronsonul Livezile - Cruceni, unde se desfășoară mai multe lucrări la infrastructura rutieră.
Ştiri din Timiș
Cu câteva zile înainte de debutul Zilei Timișoarei - City Celebration, Primăria Timișoara le reamintește timișorenilor că programul din perioada 31 iulie - 3 august cuprinde mult mai mult decât concertele de pe scenele principale. În mai multe cartiere ale orașului vor avea loc tururi ghidate, expoziții, proiecții de film, demonstrații sportive, ateliere și experiențe interactive, toate cu acces gratuit.
4
România
O nouă dronă care a pătruns în zona spațiului aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române. Este al treilea astfel de incident în ultimele trei zile.
12
Eveniment
Un cetățean bulgar este cercetat pentru dare de mită după ce a încercat să îi ofere 20 de euro unui vameș din Punctul de Trecere a Frontierei Foeni pentru a trece granița, deși avea pașaportul expirat.