Marți, 29 noiembrie, au loc repetiții pentru Ziua Națională a României, care va fi marcată în 1 decembrie la Timișoara, printr-o ceremonie militară și religioasă, depuneri de coroane și clasica paradă. În ambele zile, anumite străzi vor fi închise, iar mijloacele de transport în comun vor circula deviat.
Capitală Culturală
Institutul Cultural din Viena, al cărui director este timișoreanca Andreea Dincă, a găzduit joi și vineri două evenimente dedicate comemorării Revoluției din Decembrie 1989, care a început la Timișoara.
1
Cinema
Cinema Timiș revine cu o proiecție specială de sărbători din cadrul seriei „Timeless Timiș”. Puteți viziona în exclusivitate versiunea originală a unui un clasic de Crăciun, lansat în 1947.
România
Conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial, proba scrisă la concursul de Titularizare pentru a profesa în învățământ în anul școlar 2025-2026 va avea loc în vara anului viitor.
România
Se organizează a 43-a ediție a Concursului Internațional de Artă „Micul Montmartre” din Macedonia de Nord. Pot participa la concurs și elevii din România.
Ştiri din Timiș
Fundația Integratio, Consiliul Național Maghiar din Transilvania (EMNT) și comunitatea reformată din Timișoara au dat startul unei serii de evenimente comemorative dedicate împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din 1989.
Mapamond
Parlamentul sud-coreean a adoptat sâmbătă o moţiune de demitere împotriva preşedintelui Yoon Suk Yeol, ca urmare a încercării sale eşuate de a impune legea marţială în Coreea de Sud pe 3 decembrie, potrivit Agerpres.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri, proiecții, acțiuni caritabile sau tururi ghidate.