În contextul marcării Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, Universitatea de Vest din Timișoara invită publicul la o expoziție inedită. „Voce și dizabilitate în Universitate” este un proiect artistic, realizat de studenți cu dizabilități din UVT, care are rolul de a promova incluziunea în mediul academic dar și să dea o voce tinerilor din această categorie.
Raluca Popescu este primul consilier al Timișoarei în scaun cu rotile. A intrat în CLT din partea PMP în 2016, iar la prima ședință de consiliu a fost cărată pe brațe pe scări, pentru că liftul primăriei nu funcționa din cauza unor inundații. Luni, 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, tânăra politiciană le-a transmis un mesaj tuturor celor aflați în situația ei. I-a îndemnat să stea cu fruntea sus și să arate tuturor că au abilități.
În Timiș se va marca, în 3 decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Vor avea loc spectacole artistice pentru persoanele cu dizabilități din centrele din Timiș, expoziții realizate chiar de beneficiarii centrelor, iar în 5 decembrie Fanfara Pro Amiciția îi va vizita pe beneficiarii Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sinersig.
Cei care s-au perindat prin mall de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități nu s-au așteptat, probabil, să li se facă oferta specială de a "închiria" o carte vie, de a "citi" povestea unui om cu o altfel de viață. După cum, în mod sigur, nu s-au așteptat să fie îndemnați să trăiască experiența de a fi, pentru câteva clipe, orbi sau țintuiți într-un fotoliu rulant.

Cariere de Poveste

Ina Mazilu, decorator: „Deși nu am confortul financiar al unui salariu din IT, mulțumirea sufletească este cea care contează mai mult”
De la matematică și IT la arta decorațiunilor, Ina Mazilu este decoratorul care și-a schimbat complet destinul. Există povești profesionale care nu urmează o linie dreaptă, ci un traseu plin de curaj. Așa este și parcursul Inăi Mazilu, devenită astăzi decorator și creator de universuri vizuale, în care florile, culorile și detaliile se transformă în experiențe artistice.

Ştiri din Timiș

FOTO. Casa Faenza, locul unde copiii cu autism găsesc sprijin, iar familiile – speranță. Un proiect născut din solidaritate internațională
Într-un oraș în care nevoia de servicii specializate pentru copiii cu tulburări din spectrul autist este în continuă creștere, Casa Faenza din Timișoara este, de două decenii, un reper esențial pentru terapie și speranță. Născută din solidaritatea unei comunități italiene și susținută de autoritățile locale, asociația oferă nu doar intervenții gratuite pentru zeci de copii, ci și un ghid vital pentru familiile aflate în fața unui diagnostic dificil.

Horoscop

Horoscop săptămâna 20 - 26 aprilie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 aprilie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții sau la un spectacol.

Ştiri din Timiș

Dominic Fritz acuză jocuri politice „cinice”: „Declanșarea unei crize va sărăci și mai mult România”
Primarul Timișoarei și președintele USR la nivel național, Dominic Fritz, a lansat duminică seara acuzații dure la adresa partenerilor politici, pe fondul tensiunilor din coaliția de guvernare, susținând că anumite acțiuni recente urmăresc destabilizarea executivului și provocarea unei crize politice majore.

Eveniment

Autobuz vandalizat în Timișoara. Geam spart după un conflict între șofer și un grup de tineri
Circulația autobuzului de pe linia 5 a fost temporar blocată duminică seara, în zona pasarelei de la depoul de locomotive din cartierul Blașcovici, după un incident violent care a implicat un grup de persoane agresive.

Utile

Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 20 - 26 aprilie 2026
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 20 - 26 aprilie 2026.

Ştiri din Timiș

Natură, artă și știință într-un singur proiect. Canalul Bega, în centrul unui experiment urban
Un nou proiect cultural și de cercetare aduce în prim-plan, la Timișoara, o temă tot mai actuală: relația dintre mediul urban și natură.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici