tion.ro Web analytics

În încercarea de a-și majora profiturile în acest an, companiile aeriene din SUA și Europa vor încerca să profite la maximum de boom-ul călătoriilor post-pandemie şi să contracareze costurile ridicate create de lipsa de avioane, susțin mai mulți investitori și directori intervievați de Reuters, scrie AGERPRES.
Potrivit Asociației Aeroporturilor din România, 24,6 milioane de persoane au tranzitat aeroporturile din România anul trecut. Astfel, în 2023 s-a înregistrat o creștere cu 17% față de anul 2022, și una de 6% față de anul 2019. La Timișoara, datele nu sunt la fel de bune, cel puțin față de situația pre-pandemică.
Joi și vineri, 15 și 16 iunie, directorii generali ai aeroporturilor din România se întâlnesc la Sovata cu reprezentanții Senatului, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Autorității Aeronautice Civile Române (AACR). Principala veste bună este că traficul aerian, cel puțin din prisma numărului de călători, a depășit nivelul pre-pandemic.

Ştiri din Timiș

Rezultate remarcabile ale elevilor timișeni la Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” de la Deva
Elevii din Timiș s-au remarcat prin rezultate deosebite la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare de Limba și Literatura Română – Religie, desfășurată la Deva, sub denumirea „Cultură și spiritualitate românească”.

România

Siguranța rutieră, prioritate în educație. Cursuri gratuite pentru copii, părinți și profesori, disponibile online
Elevii, părinții și cadrele didactice din România pot accesa gratuit, până pe 30 iunie, cursuri interactive de educație rutieră, în cadrul proiectului „Copiii în siguranță: în vehicul și pe drum”.

Ştiri din Timiș

Nicu Ștefănuță, în cadrul unei conferințe despre importanța valorilor europene, la UVT: „Timișoara mi-a schimbat viața”
Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara a fost plină, vineri, 23 mai, de elevi, studenți și cadre universitare, care au participat la conferința „Valori europene și implicare civică”, unde a fost prezent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European. 1

Ştiri din Timiș

Directorul de la Teatrul Maghiar Timișoara, înlocuit după ce au fost găsite „disfuncționalități grave”
Din cauza mai multor „disfuncționalități grave în gestiunea administrativă și financiară”, Attila Balázs, care condus Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara timp de aproape 20 de ani, a fost demis vineri, 23 mai. În locul său, primarul Dominic Fritz l-a numit director interimar pe regizorul Hunor Horváth.

Ştiri din Timiș

Suspiciune de toxiinfecție alimentară la o grădiniță din Timiș. DSP face verificări
O posibilă toxiinfecție alimentară a fost semnalată la Grădinița din Șag, județul Timiș, după ce mai mulți copii au prezentat simptome digestive. Suspiciunea a fost adusă în atenția redacției Tion de către un părinte, iar autoritățile sanitare confirmă că au deschis o anchetă epidemiologică la o unitate de învățământ „dintr-o comună periurbană”.

Mapamond

Trump ameninţă Uniunea Europeană cu tarife vamale de 50% de la 1 iunie
Președintele american Donald Trump a propus vineri ca Statele Unite să impună, începând cu 1 iunie, taxe vamale de 50% pentru produsele importate din țările Uniunii Europene, sugerând totodată că negocierile comerciale dintre Washington și Bruxelles se află într-un punct mort, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Eveniment

Sub pretextul că montează panouri electrice, doi bărbați au furat 16.000 de lei dintr-o locuință din Recaș
Doi bărbați care s-au dat drept angajați ai unei firme de panouri electrice au furat 16.000 de lei din locuința unei femei din Recaș. Poliția i-a prins în Lugoj, iar acum aceștia sunt arestați preventiv pentru 30 de zile.

Utile

Restricții de circulație, sâmbătă, pe mai multe străzi din Timișoara din cauza unui eveniment sportiv
Sâmbătă, la Timișoara se organizează evenimentul „Pedalăm spre Schimbare”. Se va circula pe două roți din Piața Sinaia până la Liceul Babel din Dumbrăvița, iar pentru că nu tot traseul beneficiază de piste de biciclete, circulația rutieră va fi parțial restricționată.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici