Primăria Timișoara caută în sfârșit o firmă care să întrețină toaletele publice execrabile de pe malul Begăi. Contractul era expirat încă din toamna anului trecut, astfel că WC-urile ecologice au fost lăsate în voia sorții. Și arată cum arată. PMT pune la bătaie 27.000 de euro și dă indicații clare cum să fie îngrijite.
Timișorenii au rămas fără toalete ecologice, din vara acestui an. Mai sunt unele pe malurile Begăi, cumpărate de primărie cu fonduri europene, dar acestea nu pot fi folosite, pentru că nu are cine să le întrețină. Se pregătește însă o licitație nouă, așa că WC-urile ecologice vor apărea din nou prin oraș.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Turism
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
1
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
9
Azi în Timișoara
Duminică puteți să vă bucurați de o plimbare în centrul Timișoarei sau de un recital de pian.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din tot județul vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
17