Anul acesta, pe scena de la Eurovision se va spune o poveste cu totul deosebită. Este vorba despre dramele copiilor din Banat ai căror părinți sunt nevoiți să lucreze în străinătate. Pentru a transmite puternicul mesaj, Voltaj, trupa care reprezintă România la Eurovision 2015, a făcut echipă cu regizorul Sabin Dorohoi.
Peste 1000 de persoane au sarbatorit Ziua Europei alaturi de Anda Adam si Voltaj, in Piata Victoriei
Ziua Europei a fost sărbătorită așa cum se cuvine la Timișoara! După ce au avut parte de activități dedicate evenimentului pe întreg parcursul zilei de sâmbătă, locuitorii orașului de pe Bega au fost așteptați și la trei concerte în Piața Victoriei. Aceștia au dat curs invitației și au petrecut alături de Anda Adam și Voltaj.
La Timişoara, de Ziua Europei vor avea loc mai multe manifestări organizate de instituţiile publice locale. Astfel, după o zi de spectacole folclorice, competiții sportive și defilări, seara, timișorenii se vor putea bucura și de un concert de zile mari în centrul oraşului, cu Anda Adam, Voltaj şi AM Band.
Timişorenii vor avea parte de concerte în centrul oraşului cu ocazia Zilei Europei, în 9 mai. În Piaţa Victoriei vor concerta la sfârşitul săptămânii viitoare Voltaj, Anda Adam şi AM Band. În aceeaşi zi va avea loc şi un spectacol de flamenco, iar iubitorii de muzică populară vor avea program special în Parcul Rozelor.
Ştiri din Timiș
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.