Cele șapte vaporașe de care dispune Timișoara pentru transportul public pe Canalul Bega vor fi puse la dispoziția locuitorilor începând cu 1 martie 2022. De la aceeași dată, vor fi date în folosință publică mai multe biciclete din sistemul VeloTM, anunță reprezentații Societății de Transport Public din Timișoara.
Ambarcațiunile STPT revin pe Bega, începând de sâmbătă, 30 mai. STPT anunță că repornește atât transportul public, cât și pe cel de agrement, chiar dacă România se află în continuare în stare de alertă. Vaporașele n-au circulat toată luna mai în regim de transport public din cauza unor lucrări de reparații la ecluza de la Sânmihaiu Român.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 6 - 12 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 6 mai, vă puteți bucura de ultima zi la târgurile de Paști din oraș sau să participați cu cei mici la o vânătoare de ouă.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Turism
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
1