Oamenii de afaceri timişoreni sunt interesaţi să lucreze cu Rusia, în ciuda imaginii negative care este creată acestei ţări şi a sancţiunilor incorecte aplicate Federaţiei, conform ambasadorului Rusiei la București, prezent miercuri la Timișoara. El a efectuat o vizită în oraşul de pe Bega la invitaţia Camerei de Comerţ Timiş şi a purtat discuţii inclusiv cu şefii CJT şi cu prefectul de Timiş.

Ştiri din Timiș

Beth Hart concertează în premieră în orașul nostru, la Ziua Timișoarei
Una dintre cele mai apreciate artiste ale scenei blues-rock internaționale, Beth Hart, va concerta pentru prima dată la Timișoara. Artista americană, nominalizată la Premiile Grammy, va urca pe scena amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu în data de 31 iulie, în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration.

Eveniment

VIDEO. Percheziții la „Piedone de Timiș”. Un bărbat s-a dat drept fostul șef al Protecției Consumatorilor și a „controlat” mai multe magazine
Un bărbat din Timiș a ajuns din nou în atenția publică după ce a fost surprins în mai multe firme din vestul țării, unde l-a imitat pe fostul inspector ANPC Cristian Popescu Piedone. Acesta ar fi adoptat stilul caracteristic al controalelor făcute de Piedone, punând întrebări și interacționând cu angajații într-o manieră asemănătoare verificărilor oficiale, ceea ce a stârnit reacții împărțite în mediul online.

România

Grindeanu: „Nicușor Dan va chema rapid partidele la consultări pentru desemnarea unui nou premier"
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după respingerea în Parlament a Guvernului Veștea, că se așteaptă ca președintele Nicușor Dan să convoace în scurt timp consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.

România

Bolojan, după eșecul Guvernului Veștea: „România are nevoie urgent de un Executiv cu puteri depline”
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis marți dimineață un mesaj după respingerea în Parlament a Guvernului propus de Adrian Veștea, afirmând că România are nevoie urgentă de un Executiv cu puteri depline și de o soluție politică bazată pe transparență și responsabilitate.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 23 iunie
Marți, 23 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Dialoguri Sănătoase

Tendinita – durerea care nu ar trebui ignorată
Tendinita reprezintă inflamația sau iritarea unui tendon, structura care leagă mușchiul de os. Este una dintre cele mai frecvente cauze de durere la persoanele active, dar poate apărea și la cei care efectuează mișcări repetitive la locul de muncă sau în activitățile zilnice.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 iunie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

Guvernul Veștea a picat la vot. Cabinetul a rămas departe de majoritatea necesară
Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul a primit doar 189 de voturi, cu mult sub pragul de 233 necesar pentru învestire. România rămâne, până una alta, cu un guvern interimar. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici