Rectorii și reprezentanții celor șapte universități care fac parte din Consorțiul Universitaria s-au întâlnit pentru a stabili norme pentru desfășurarea educației în mediul universitar după doi ani de pandemie. Printre acestea se numără introducerea certificatului verde și vaccinarea profesorilor și studenților.
ADVERTORIAL. Luni a fost dat publicității Raportul asupra Metarankingului Universitar 2019, în care Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția, reușind să se claseze pe poziția a patra la nivel național (urcând o poziție față de anul anterior), cu un punctaj de 10 (puncte), obținut în urma procesului de evaluare (cu 5 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2018). Această situare în ascensiune a Universității de Vest din Timișoara reprezintă o confirmare a dinamicii educaționale și de cercetare a UVT, vizibilă în ultimii ani.
Una dintre instituțiile emblematice ale orașului de pe Bega își deschide din nou porțile, la 100 de ani de când și-a primit primii studenți. Toate facultățile vor organiza festivități de deschidere speciale pentru a marca atât începutul noului an universitar, cât și a jubileului instituției de învățământ superior.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
Eveniment
Un accident rutier produs joi seară pe un drum din Timiș s-a soldat cu o victimă, un tânăr de 25 de ani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord a fost inaugurată în 2010 și are doar o bandă pe sens. În curând urmează lărgirea șoselei la două benzi pe sens. În urma licitației, zece firme și asocieri s-au arătat interesate să realizeze studiul de fezabilitate.
Eveniment
Accident joi seara, pe DN6, la Izvin, în Timiş, unde un şofer a lovit o turma de oi. Din primele informații, mai multe oi au murit în urma impactului. Șoferul nu a suferit leziuni.
Cinema
Cineclubul „Stop Cadru” al Universității Politehnica din Timișoara vă invită la proiecția filmului regizat de timișoreanul Lucas Neagu, urmată de o discuție alături de el.
Capitală Culturală
Cenaclul „Comuna 30” din Timișoara aniversează doi ani de existență printr-o seară de poezie. Pe lângă poeții invitați, oricine se poate înscrie să își împărtășească scrierile cu cei prezenți.
Ştiri din Timiș
La aproape un an de la lansarea licitației, joi, a fost semnat într-un final contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Centura Timișoara Vest. La semnarea contractului între CNAIR și firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS, eveniment găzduit de Prefectura Timiș, a participat și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Vitamina D este implicată în multe procese din corp, iar una dintre cele mai importante funcții ale sale este de a susține absorbția de calciu, ceea ce ne ajută să avem oase puternice și sănătoase.