Timişoara a fost bine reprezentată la ultimul concurs internaţional de înot masters organizat în Csongrad (Ungaria). Sportivii de la Clubul de Înot Masters şi cei ai CSM au cucerit în total 16 medalii.

În perioada 10 -12 mai Caravana Bibliotecii ICR Budapesta porneşte pentru a treia oară la drum pentru a promova noutăţile din bibliotecă. La evenimentele de teatru, muzică şi la conferinţele organizate în jurul lecturii vor participa membri ai comunităţii româneşti din Gyula şi Szeged, precum şi elevii Liceului Românesc Nicolae Bălcescu din Gyula. Biblioteca îşi va prezinta noutăţile şi publicului maghiar prin traducerile recente.

Pentru a-i primi cum se cuvine pe diplomatii straini, ungurii au instalat in sala de asteptare prezidentiala a Aeroportului Liszt Ferenc un dozator de palinca. Clientii se pot servi, la alegere, cu tarie de prune, caise si cirese.

Vecinii noştri din Ungaria au dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că ştiu să utilizeze banii europeni mult mai bine. Miercuri, cu o zi mai devreme decât era programat, autorităţile maghiare au inaugurat o nouă bucată din autostrada ce ar trebui să lege vestul Europei de România. La ora 17.00, pe autostrada ce leagă oraşele Szeged şi Mako a circulat primul autovehicul.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 august 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.

Lugoj

După Timișoara, și Lugojul ia măsuri de reducere a energiei electrice
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.

Ştiri din Timiș

Canicula extinde restricțiile de circulație pentru camioanele de peste 7,5 tone, inclusiv în Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

Ştiri sportive

Primul meci a lui Poli din Liga 2 se dispută astăzi pe Stadionul Electrica
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli 1

Capitală Culturală

Expoziția unde înveți pictura ca pe apă, cu pigmenți indieni
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine  reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara oprește iluminatul arhitectural pentru a economisi energie
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde. 8

Ştiri din Timiș

Un autobuz și un firobuz, deviate din cauza lucrărilor de pe Rebreanu
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.

Sănătate

Încep înscrierile pentru o nouă sesiune a programului de fertilizare in vitro. Cine poate primi sprijin de la stat
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici