UCM Reşiţa a ieşit învingătoare după cele două zile de desfăşurare a turneului Cupa Politehnica. Sala „Constantin Jude” a fost în acest sfârşit de săptămână gazda unei puternice întreceri de handbal masculin.
Handbal Club Municipal Timişoara a continuat seria meciurilor amicale. De această dată a urmat o serie de două întâlniri cu vecinii de la UCM Reşiţa. Din păcate, tradiţia s-a păstrat şi seria victoriilor directe ale handbaliştilor reşiţeni în faţa celor timişoreni a continuat şi cu prilejul amicalelor disputate marţi, 10 august şi miercuri, 11 august.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Roxana Micșa, medic specialist obstetrică-ginecologie, explică ce trebuie să știe femeile despre lucrurile care pot afecta sarcina și dezvoltarea fătului. Dr. Micșa vorbește despre riscurile consumului de alcool și ale fumatului, inclusiv fumatul pasiv, medicamentele care pot fi periculoase în sarcină, alimentele și băuturile care trebuie evitate, dar și despre simptomele care necesită o evaluare medicală rapidă. Medicul explică și ce se întâmplă atunci când anumite efecte ale expunerii nu pot fi observate imediat după naștere și demontează câteva dintre cele mai frecvente mituri legate de sarcină.
Utile
Marți, 8 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 8 septembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un workshop de actorie sau să vizitați expoziții.
România
Armata României va avea un nou plan de înzestrare pentru 2027–2036, cu modernizarea echipamentelor existente și achiziția unor capabilități noi.
România
PNL și USR au semnat un acord de colaborare în Parlament, urmând să voteze împreună pentru mai multe reforme.
1
Ştiri din Timiș
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.
Capitală Culturală
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.
Eveniment
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.