România
Clotilde Armand a fost condamnată în primă instanță la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar în care a fost judecată pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, iar fostul primar al Sectorului 1 a anunțat că o va ataca în apel.
Ştiri din Timiș
Made by Society, brand de fashion inspirat de cultura streetwear, își extinde prezența în rețeaua IULIUS, iar pe 28 august 2026, a inaugurat două noi magazine, în Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cuj, iar în Palas Iași a redeschis locația într-un nou spațiu. Până la finalul anului, brandul își va continua expansiunea prin deschiderea unui nou magazin în Iulius Mall Suceava. Momentul coincide cu lansarea MBS Maison, noua expresie premium a universului Made by Society.
Ştiri din Timiș
Locuirea tradițională în case de pământ și posibilitățile de folosire a acestui material în construcțiile contemporane sunt în centrul proiectului „O călătorie culturală în pământurile Banatului”, organizat de Asociația My Banat. În cadrul proiectului, la Timișoara va avea loc, între 1 și 6 septembrie, școala de vară Regio Earth 2026, urmată de ateliere gratuite dedicate publicului larg.
Capitală Culturală
Cum ar fi arătat Timișoara dacă unele dintre proiectele arhitecturale concepute în urmă cu aproape două secole ar fi fost construite? O parte din răspuns poate fi descoperită în cadrul unei noi expoziții organizate de Muzeul Național de Artă Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Un colier ales bine schimbă imediat felul în care arată o ținută. Însă, două sau trei, purtate stratificat, creează un efect mult mai interesant, fără efort suplimentar. Dacă îți place să experimentezi, dar vrei să păstrezi un look curat și feminin, layeringul bijuteriilor este soluția potrivită.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a marcat, luni, într-un mod neobișnuit Ziua Limbii Române.
6
România
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat luni, după ședința conducerii partidului de la Sinaia, că își asumă funcția de prim-ministru. Social-democrații au decis că vor susține fie un guvern minoritar PSD, fie un Executiv construit „în jurul PSD”.
3
Utile
Traficul va fi restricționat în două zone din Timișoara, pentru lucrări la infrastructura rutieră și rețelele de gaze. Pe Calea Buziașului, restricțiile sunt valabile până pe 5 septembrie, iar pe strada Dumitru Kiriac, în perioada 1 septembrie – 16 octombrie.