Timişorenii vor avea ocazia să afle cum se tratează apa care ajunge la robinetele din casele lor în acest sfârşit de săptămână. Staţia de tratare Bega îşi va deschide, vineri, porţile pentru vizitatori cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Cei interesaţi vor putea face turul staţiei însoţiţi de ghizi.
Poezia, muzica şi apa s-au întâlnit miercuri după-amiază la Staţia de tratare a apei de pe Calea Urseni nr. 26 din Timişoara. De Ziua Mondială a Poeziei, timişorenii s-au putut bucura de o întâlnire cu mai mulţi autori timişoreni, pentru lecturi şi discuţii, într-un loc mai puţin convenţional.
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” (Odobescu) ar putea fi reabilitat în cadrul unui proiect care prevede dezvoltarea unui sistem regional transfrontalier de telemedicină pentru diagnosticul şi tratamentul cancerului genital în aria Timişoara – Szeged.
Aquatim va respecta şi în acest an ritualul de sfinţire a apei în ziua de Bobotează. Preotul Zaharia Pereş va sfinţi vineri apa la Staţia de tratare Bega.
Dacă Ministerul Sănătăţii nu susţine spitalele din tară cineva trebuie să o facă. La Spitalul Municipal din Timişoara, în cadrul secţiei de ginecologie (fostul spital Odobescu), începând de la mijlocul anului viitor se vor face intervenţii pentru tratarea infertilităţii în premieră, datorită unui proiect european scris şi câştigat de unul din medicii spitalului, Olimpia Oprea.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.