Timișoara va aduce memoria Revoluției din Decembrie 1989 mai aproape de locuitori și turiști printr-un Traseu Memorial, finanțat din fonduri europene. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de execuție pentru proiect, care va include nouă puncte simbolice ale Revoluției, marcate prin monumente orizontale din granit turcoaz și bronz.
În Timișoara, proiectul „Traseul Revoluției” se pregătește să intre în faza de licitație pentru execuție, după ce consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici. Inițiativa urmărește să păstreze vie memoria Revoluției din Decembrie 1989 prin intermediul a nouă locații simbolice, unde cu ajutorul tehnologiei va putea fi retrăita atmosfera acelor zile.
Primăria Timișoara mai face un pas pentru a dezvolta Traseul Revoluției. Documentația tehnico-economică ajunge miercuri, 9 august, în fața consiliului local spre aprobare. Proiectul de peste 10 milioane de lei este finanțat prin PNRR. Culorile predominante vor fi turcoaz și bronz. UPDATE. Proiectul a trecut de CL
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.
Ştiri din Timiș
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite de cei mici, el îi așteaptă în Iulius Town Timișoara. Pe lângă întâlnirea cu Moșul, cei mici sunt invitați la un atelier de creație, la teatrul de păpuși și pot face cunoștință cu îndrăgitele personaje din „Frozen”. Mai mult, în Iulius Town va avea loc și o paradă festivă cu Moș Crăciun și spiridușii veseli.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara și Sport Club Municipal Timișoara invită toți timișorenii să participe la programele gratuite de înot „Mișcarea pentru sănătate” și „Veteranii Masters”, desfășurate la bazinul Complexului Sportiv Bega, situat pe Intrarea Zânelor nr. 2.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să participe sâmbătă, 6 decembrie, la Parada Cățeilor de Moș Nicolae, un eveniment organizat de Asociația Salvatorilor Voluntari RESCUE-TM. Parada va începe la ora 10, cu punct de întâlnire în Piața Unirii, și se va desfășura, până la ora 14, pe traseul: Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Operei.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle cu 2,38 milioane de euro și vrea să o transforme într-un hub educațional și cultural deschis întregii comunități. Imobilul istoric va găzdui un muzeu, spații pentru activități studențești și o grădină reconstruită în spiritul original al familiei Mühle.
3