Reprezentanţii Primăriei Timişoara au găsit în sfârşit o soluţie pentru a putea pune în circulaţie cele două minibuze electrice pe care le-au achiziţionat în vara anului trecut, iar cei de la RATT anunţă că de sâmbătă le vom şi vedea pe traseu. Cât mai pot circula, în funcţie de vreme... Cei care vor să se plimbe cu aceste maşinuţe trebuie să îşi cumpere o legitimaţie de călătorie pe o zi, cu 10 lei. Vedeţi pe unde vor circula până la urmă minibuzele şi în ce intervale orare.
Cele două minibuze electrice achiziţionate de Primăria Timişoara au fost în sfârşit înmatriculate, dar traseul pe care se vor putea plimba turiştii nu este încă bătut în cuie, şi în aceste condiţii nici tarifele nu sunt, pentru că circuitele vor fi contra cost. Primarul Nicolae Robu ar vrea să se modifice traseul prezentat iniţial şi să se facă în aşa fel încât turiştii... să nu vadă palatele cu turnuleţe, motivând că nu sunt reprezentative pentru Timişoara.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
5
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2