Taxa de tranzitare a orasului Timişoara pentru autovehiculele peste 7,5 tone din afara judeţului Timiş nu va putea fi aplicată din 1 martie, dar primarul Gheorghe Ciuhandu cere aplicarea de sancţiuni în cazul maşinilor de mare tonaj ai căror şoferi intră în municipiu fără să respecte indicatoarele prin care li se interzice acest lucru, montate în baza unei decizii a Comisiei de circulaţie. Transportatorii iau poziţie.
Conducerea Federaţiei Operatorilor Români de Transport a anunţat că va bloca intrarea în Timişoara în 1 martie 2010, data de la care reprezentanţii primăriei spun că va fi pusă în aplicare taxa pentru tranzitarea oraşului, în cazul autovehiculelor de transport marfă peste 7,5 tone care nu sunt înmatriculate în judeţul Timiş.
Pentru a preveni cazurile de transport ilegal de persoane, mai ales că în ultima perioadă au fost foarte multe accidente, poliţiştii comunitari au organizat o razie de depistare a timişenilor care fac transport de călători, fără autorizaţie.
Scade numărul curselor de autobuz ale operatorilor
privaţi către Moşniţa. Consilierii
judeţeni au aprobat o hotărâre prin care a
fost acceptată scăderea numărului de curse
operate către zona periurbană.
Aeroportul Traian Vuia Timişoara se adaptează la economia de piaţă. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, joi, primele documente ale procesului de listare la Bursa de la Bucureşti a aeroporturilor din Constanţa şi Timişoara.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.
Ştiri din Timiș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș s-a clasat pe locul al treilea la nivel național anul trecut, în ceea ce privește numărul persoanelor încadrate în muncă, cu 6.134 de persoane angajate, potrivit datelor oficiale. Pe primele două poziții se situează București, cu 15.135 de persoane, și Iași, care a depășit Timișul cu doar 244 de persoane.