tion.ro Web analytics

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că a cerut un audit general la RATT. Edilul consideră că nu este o prioritate pentru Timişoara achiziţia de tramvaie noi cu 3 milioane de euro bucata şi că s-ar putea găsi şi unele mai ieftine, sub un milion de euro sau care să se învârtă în jurul acestei sume.
Traficul din zona centrală Timişoara a fost dat peste cap, vineri, când s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Transportatorului. Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) a adus la Catedrala Mitropolitană mai multe tramvaie de epocă, printre care şi unul tras de cai. Din cauza unor probleme tehnice, tramvaiul tras de cai a pornit cu o întârziere de o oră.

Anul 1869. Pe străzile Timişoarei apare un lucru nemaivăzut. Un vagon tras de cai, iluminat cu lămpi de gaz şi în care puteau urca deopotrivă şi cei cu dare de mână şi cei mai puţin avuţi. Câteva luni mai târziu, apărea şi primul traseu: Fabric – Cetate – Iosefin – Gară...Aceşti 142 de ani au putut fi repede trecuţi în revistă de cei care au păşit vineri dincolo de intrarea depoului Regiei Autonome de Transport Timişoara.

Prea-plinul talentului artistic al unora dintre călători se revarsă în interiorul vagoanelor de tramvai, pereţii, uşile şi scaunele fiind pline de graffiti care mai de care mai colorate. Ajunsă la amploarea unui adevărat fenomen, moda împestriţării mijloacelor de transport în comun câştigă tot mai mulţi adepţi la Timişoara.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 februarie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.

România

Hadar Chalet, pavilionul de vânătoare al lui Ceaușescu, are un nou proprietar
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.

Capitală Culturală

Intră puțin la Muzeul Național al Banatului. Aici poți vedea un cal artefact care a traversat 25 de secole
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.

Sănătate

Intervenție chirurgicală complexă cu transplant de țesut osos, realizată la Spitalul Județean Timișoara
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.

Ştiri din Timiș

Peste 8 km din DJ 684, între Coșava și Luncanii de Jos, vor fi modernizați cu o investiție de aproape 56 de milioane de lei
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.

Turism

20 de ani de tradiție gastronomică în Banatul sârbesc: Festivalul Tobei „Švarglijada” va avea loc la Sân-Mihai
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.

Ştiri din Timiș

FOTO. Investiții europene pentru seniorii Timișoarei: mașini de transport, paturi moderne, scaune cu rotile electrice
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria. 1

Ştiri din Timiș

Anunț privind afișarea publică a documentelor tehnice cadastrale din cadrul PNCCF, pentru sectoarele cadastrale

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici