Concurenţă acerbă la examenul de titularizare din judeţul Timiş. Aproximativ 1500 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine acest examen, în codiţiile în care în judeţ există doar 212 posturi titularizabile.
A început înscrierea pentru examenul de titularizare. În judeţul Timiş, doar 10% dintre locurile disponibile sunt titularizabile.
Încep şedinţele publice de repartizare a profesorilor din învăţământul preuniveristar. De miercuri încep şedinţele publice pentru profesorii care au obţinut note peste cinci la examenul de titularizare şi suplinire. Repartizarea se face până în data de 26 august.
Profesorii din Timiş care au primit note peste 7 la titularizare şi nu au obţinut post la repartizare, dar doresc să predea într-un alt judeţ, îşi pot depune opţiunile la centrele de concurs unde au susţinut examenul. În judeţul Timiş, după contestaţii 223 de candidaţi au avut note peste 7, dar numai 15 au obţinut un post titularizabil. Cei care vor depune cereri pentru un post titularizabil în alt judeţ vor fi repartizaţi computerizat în 29 iulie.
Peste 200 de profesorii care au obţinut nota 7 la examenul de titularizare participă vineri la şedinţa publică de repartizare a posturilor titularizabile. Aceştia au la dispoziţie însă doar 46 de posturi, astfel că cei mai mulţi dintre ei, deşi au obţinut o notă mare, vor lucra ca şi suplinitori. Şedinţa publică a început la ora 9.00, iar repartizarea se face în trei centre.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.