Accident grav de circulație, ieri, pe strada Iuliu Maniu din Timișoara. Un bărbat de 32 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în plin de o mașină. Bărbatul traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni.
Anchetă de trei luni finalizată de polițiștii timișoreni de la Secția patru. Oamenii legii au reușit să pună mâna pe un bărbat care, în vară, a furat peste 30.000 de lei dintr-o locuință.
Barurile și internet-cafe-urile au devenit neîncăpătoare odată cu începerea școlii. Zeci de elevi preferă zilnic să meargă în localuri în detrimentul sălilor de curs. O demonstrează cea mai recentă acțiune a polițiștilor pentru prevenirea absenteismului școlar și a delicvenței juvenile.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, susţine că s-a gândit şi să decaleze programul de lucru la primărie pentru descongestionarea traficului, dar n-a făcut asta pentru că municipalitatea are doar câteva sute de angajaţi, în timp ce studenţi sunt cu miile.„Studenţii încarcă traficul”, spune Robu. Edilul este convins că în oraş s-ar circula mult mai lejer dacă studenţii Universităţii de Vest şi cei ai Politehnicii ar începe cursurile mai târziu. Totuşi, primarul crede că ”salvarea” ar putea veni şi din partea altor angajatori, dacă aceştia ar fi de acord ca personalul lor să-şi modifice programul de lucru.

Capitală Culturală

Povestea lui Rahul din Bangladesh: teatru despre migrație, la Timișoara
Aici, acolo, nicăieri este un spectacol despre migrație, identitate și apartenență, despre „distanța dintre promisiunea unei vieți mai bune și realitatea ei, dar și despre posibilitatea de a construi punți între oameni prin cultură, empatie și solidaritate”, susțin creatorii săi. Spectacolul regizoarei Crista Bilciu va fi jucat la Timișoara duminică, 18 octombrie, de la ora 18, la C4C Company, iar accesul publicului este gratis, pe bază de rezervare.

Ştiri din Timiș

FOTO. Adio, pod vechi! A început demolarea Pasarelei Îndrăgostiților
Lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților din Timișoara au intrat în linie dreaptă. Vineri, 16 octombrie, a început demolarea vechii pasarele, operațiune care impune și modificarea temporară a traseului vaporașelor STPT. Noul pod va avea 52 de metri lungime și 5 metri lățime.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile din Aurora. Piața va fi desființată
Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri de pe terenul de 1,4 hectare al Pieței Aurora, pentru a putea folosi în sfârșit terenul. În primă fază, acesta ar urma să fie parțial transformat într-o parcare pentru locuitorii din Dâmbovița, urmând ca ulterior zona să fie regenerată în totalitate.

Ştiri din Timiș

Investiție de 350.000 de euro în iluminatul public din Dumbrăvița. Străzile pe care se extinde și străzile pe care se modernizează
Primăria Dumbrăvița pune la bătaie 1,5 milioane de lei fără TVA pentru modernizarea și extinderea iluminatului public din localitate. Pe 17 străzi vor fi înlocuite corpurile vechi cu LED-uri cu dimming, iar pe alte două străzi vor fi montați inclusiv stâlpi noi, alimentați autonom cu energie solară.

Eveniment

Sentințe definitive pentru cei trei bărbați care au furat aproape 2 milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara
Cei trei bărbați implicați în furtul a aproape două milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara au fost condamnați definitiv la închisoare. Curtea de Apel Timișoara a decis, în 15 octombrie, ca doi dintre ei să execute câte șapte ani de detenție, iar al treilea șase ani și șase luni, în dosarul celor 16 saci cu bani destinați plății pensiilor din județul Timiș, furați în mai 2025. 1

Ştiri din Timiș

Milioane de lei pentru 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Dâmbovița și Fratelia. Noi programe sociale
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de programe sociale și educaționale, finanțate cu 15,8 milioane de lei din fonduri europene. Proiectul Primăriei Timișoara include after-school cu masă caldă, consiliere, sprijin pentru persoanele vulnerabile și un nou Club al Pensionarilor.

Sănătate

Vaccinarea copiilor împotriva gripei rămâne o provocare. Doar 7 din 100 de români s-au vaccinat
Gripa poate provoca forme severe de boală inclusiv la copiii sănătoși, avertizează medicii. Situația este îngrijorătoare și în cazul copiilor, în condițiile în care numeroși părinți subestimează riscurile infecției gripale și necesitatea imunizării. 7

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 16 octombrie
Vineri, 16 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.