Curtea de Apel Bucureşti a dat soluţia în procesul în care societatea Selina contesta decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în privinţa stabilirii constructorului lotului 2 din autostrada Timişoara-Lugoj şi reevaluarea ofertei declarate câştigătoare. Iar aceasta spune că se respinge cererea, iar oferta Tirrena Scavi rămâne câştigătoare.
Un nou arhitect-şef la Primăria Timişoara. Ciprian Silviu Cădariu, care a mai deţinut interimar acest post, iar în trecut l-a consiliat pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu pe probleme de urbanism, a câştigat concursul care a avut loc săptămâna aceasta pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef. Au fost doi candidaţi înscrişi în cursă, dar unul nu s-a mai prezentat.
Fostul deputat, Mihail Boldea, judecat pentru fraude imobiliare în valoare de peste un milion de euro, a fost eliberat din Penitenciarul Galați, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Boldea a fost arestat în martie 2012.
Acțiune susținută a polițiștilor din județul Timiș, încă din 1 septembrie. Oamenii legii au demarat, în cadrul unui plan național, o serie de controale în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării și comercializării produselor cerealiere și de panificație. Numai în ultima săptămână, în Timiș, oamenii legii au dat amenzi de peste 400.000 de lei.
Polițiștii timișeni au reținut, vineri, doi tineri suspectați de mai multe furturi pe raza localității Peciu Nou. Cei doi au fost prinși după ce au spart două case din comună și au creat un prejudiciu de câteva mii de lei.
Turism
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.
Azi în Timișoara
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.
Ştiri din Timiș
Modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad continuă, deși termenul pentru finanțarea integrală prin PNRR a fost depășit. Stadiul fizic variază între 15% și 85% pe cele patru loturi, cel mai avansat fiind al doilea, Lugoj – Timișoara Est.
1
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost implicat într-un accident rutier produs sâmbătă, 10 octombrie 2026, pe Calea Dorobanților din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
STPT modifică, de luni, 12 octombrie, orele de plecare pentru două curse de pe liniile 32 și 46. Totodată, operatorul anunță două schimbări operate de la 1 octombrie pe liniile de transport școlar S13 și S14b.
România
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că va trimite la Parchet raportul Corpului de control privind achizițiile realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), după ce verificările au scos la iveală cheltuieli din bani publici pentru articole vestimentare, parfumuri, produse cosmetice și decorațiuni.
6
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat, după o discuție cu Vladimir Putin, că Rusia ar urma să livreze cantități importante de motorină pe piața mondială, inclusiv către Statele Unite. Potrivit declarațiilor liderului de la Casa Albă, primele livrări ar urma să depășească 300.000 de tone, urmate de alte tranșe în noiembrie și în perioada următoare.
3