Două tramavaie de pe linia 1 au intrat în coliziune frontală, în mod inexplicabil, miercuri dimineaţă, în Piaţa Maria din Timişoara. În urma accidentului au fost rănite 14 persoane, potrivit autorităţilor.
Fostul director al Cancelariei Pefectului de Timiş, Andrei Orban, a depus, miercuri, jurământul de învestire în funcţia de subprefect al judeţului.
Expoziţie inedită la Halele Timco din Timisoara. Până pe 30 iunie, pasionaţii de artă şi frumos pot vizita expoziţia „În miezul lucrurilor“, care reuneşte peste 50 de lucrări a unor artişti timişoreni şi nu numai.
Atmosferă aparte marţi seara, la Sinagoga din Cetate. În cadrul Săptămânii Culturii Evreieşti la Timişoara, organizată de Centrul Cutural Francez din oraş şi Comunitatea Evreilor, Maia Morgenstern a susţinut un recital special, în idiş.
Un incendiu a cuprins marţi seara o hală a companiei ContiTech, o linie de prelucrarea unor curele din zona Polonă din Timişoara. Pompierii de la Detaşamentul II Timişoara din cadrul ISU Banat au intervenit imediat pentru a stinge flăcările.
Un motociclist în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe strada Petöfi Șandor din Dumbrăvița. Tânărul circula regulamentar pe prima bandă când a fost lovit de un autoturism al cărui șofer ar fi schimbat direcția de deplasare.
Un comandant naval spaniol, detașat la baza britanică de la Northwood, a fost suspendat și anchetat după ce a început o relație cu o femeie de origine rusă, cunoscută prin intermediul aplicației de întâlniri.
Noi oportunități de colaborare între firmele din Timiș și companiile turcești. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat un forum dedicat dezvoltării relațiilor economice dintre România și Turcia. Evenimentul a reunit 66 de participanți și a pus în discuție proiecte, investiții și noi parteneriate de afaceri.
Președintele Nicușor Dan anunță că România nu mai poate aștepta și că, în această săptămână, va avea loc o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare, urmată de desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului spune că va nominaliza persoana care are cele mai mari șanse să obțină o majoritate în Parlament.
1
Restricții noi pe autostrada A1, între Arad și Pecica, unde se fac lucrări de reparații pe aproape 9 kilometri. Până la mijlocul lui octombrie, traficul va fi deviat și se va circula bidirecțional pe o singură cale.
Viața de zi cu zi, contrastele dintre tradiție și modernitate și transformările spectaculoase ale uneia dintre cele mai mari metropole ale lumii pot fi descoperite, în această perioadă, la Timișoara. Iulian Titus Moise își prezintă expoziția fotografică finală doctorală dedicată orașului Shanghai la Galeria 5.
Întâlnindu-se cu girocenii pentru a discuta despre transportul metropolitan, viceprimarul Ruben Lațcău spune că dezvoltarea haotică a zonei metropolitane a Timișoarei a dus la probleme majore de trafic și infrastructură. Viceprimarul propune colaborarea între localități și o nouă linie de transport între Șagului, Giroc și Moșnița.
6