Firmele din România ar putea avea de anul viitor noi cheltuieli salariale. Şi nu pentru că ar creşte veniturile românilor, ci pentru că le va forţa legea. Ministerul Muncii propune ca în fime să existe o persoană care să se ocupe de informarea angajaţilor, persoană ce ar urma să fie plătită de companie.
Aflată pe val, BC Timişoara îşi poate consolida, vineri, seria excelentă din ultimele meciuri cu un nou succes. Adversarul va fi unul incomod, cu o echipă bună şi cu doi ex-timişoreni de valoare în componenţă: Rade Djambic şi Bogdan Popescu. Este vorba de SCMU Craiova, partida fiind programată la Sala „Constantin Jude”, de la ora 19.45.
Un proiect pe trei ani, cu o finanţare impresionantă, de peste 2,5 milioane de euro, a avut succes şi a dus la creşeterea gradului de angajabilitate a studenţilor din Timişoara, dar şi din alte patru centre universitare din România. Condus de la Timişoara de un grup de tineri plini de dorinţă de a face bine, proiectul finanţat prin fonduri europene pe POSDRU, a fost un succes.
Hotărârea Consiliului Local Timişoara prin care timişorenii cu venituri sub 2.000 de lei pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun, până în 15 ianuarie, a intrat în vigoare. Totuşi, joi dimineaţa, oamenii nu se înghesuiau cu adeverinţa de venit la ghişeele RATT, iar în mijloacele de transport înghesuiala nu a fost mai mare decât de obicei.
Anul acesta, www.tion.ro, îţi face sărbătorile de iarnă mai frumoase. Trimite-ne cea mai frumoasă urare de Crăciun sau o poză cu bradul împodobit de anul trecut, iar cele mai frumoase fotografii sau urări vor fi premiate.
România
Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora, scrie Agerpres
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The Secret Agent”, un thriller neo-noir care explorează tensiunile și fricile unei Brazilii aflate sub dictatura militară. Actorul din rolul principal, Wagner Moura, este primul actor brazilian care câștigă premiul pentru Cel mai bun actor la Cannes și la Globurile de Aur, dar și primul actor din țara sa care este nominalizat pentru aceeași categorie la premiile Oscar.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare și lărgire cu patru benzi a drumului județean DJ 692, care leagă Timișoara de comuna Sânandrei, au început astăzi, în cadrul unei vizite oficiale la amplasament, la care au participat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și primarul comunei Sânandrei, Claudiu Coman.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune anularea datoriilor sub 40 de lei la bugetul local, motivând că recuperarea lor ar costa mai mult decât sumele datorate. Peste 3.000 de contribuabili figurează cu astfel de restanțe, în valoare totală de peste 55.000 de lei.
3
Mapamond
Părinții vor fi alertați când adolescenții caută pe Instagram termeni despre suicid sau automutilare
Meta va alerta părinții când adolescenții caută termeni legați de suicid pe Instagram. Notificările vor fi trimise prin e-mail, SMS sau aplicație, inițial în SUA, Marea Britanie, Australia și Canada, și sunt criticate de organizații care avertizează asupra riscurilor pentru părinți nepregătiți.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a lansat o nouă licitație pentru finalizarea lucrărilor de renovare energetică la clădirile C4 și C5 ale Liceului Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” din Timișoara, după ce a reziliat contractul cu firma care trebuia să se ocupe de lucrări.
Ştiri din Timiș
Noul BYD ATTO 2 DM‑i, SUV-ul hibrid cu autonomie combinată de până la 1.000 km, a fost lansat oficial în România și poate fi văzut la Timișoara pe 27 și 28 februarie, în cadrul unui eveniment cu test drive-uri și oferte speciale.
Sănătate
Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp a fost certificată drept Centru de Expertiză în Boli Rare pentru sindroamele oncopredispozante, o categorie de afecțiuni genetice care cresc riscul de apariție a unor tipuri de cancer, adesea la vârste tinere.