Un filmuleţ de aproape opt minute postat pe Youtube arată încă o dată faptul că sistemul de învăţământ din ţara noastră se află într-o criză profundă. Scenele se petrec într-o şcoală din oraşul Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. Producţia se numeşte „La ora la Shachira din Sannicolau Mare”.
Gaura din stratul de ozon, care s-a format deasupra Polului Nord, va ajunge miercuri deasupra Romaniei, ceea ce inseamna ca vom avea un grad ridicat de radiatii, atentioneaza specialistii.
După eşecul înregistrat marţi la licitaţia pentru construcţia de parcări subterane în Timişoara, la care nu s-a prezentat nicio firmă, autorităţile locale scot din joben o firmă belgiană, care ar putea să fie interesată de această investiţie, dar se gândesc şi să aloce 30 de milioane de euro din bugetul local pentru rezolvarea problemei parcării în municipiu.
Conducerea Primăriei Timişoara speră să demareze anul viitor un proiect în valoare de peste 17 milioane de euro pentru renovarea cartierului Cetate. Lucrările vor dura cel puţin un an şi jumătate, afirmă primarul Gheorghe Ciuhandu, însă deocamdată documentaţia este blocată la Bucureşti.
De la 1 iunie, cele peste 200 sute de femei din vestul ţării aflate pe listele medicilor timişoreni cu recomandarea de fertilizare in vitro pot să îşi depună dosarul la Ministerul Sănătăţii. Acest for a demarat Programul de fertilizare in vitro şi embriotransfer prin care se vor acorda 1200 de euro fiecărui cuplu infertil care îşi doreşte un copil şi îndeplineşte anumite criterii.