Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara a început restructurarea personalului în urmă cu câţiva ani. Poşta Română continuă acum acţiunea de eficientizare a activităţii. Asta va însemna şi concedierea a 70 de persoane care câştigau salarii mari şi nu-şi justificau activitatea, dar din Regionala Timişoara va pleca o singură persoană, anunţă Nelu Balaş, directorul Centrului Regional Reţea Poştală Timişoara.
Doi indivizi periculoşi din Timiş, care au întrerupt curentul dintr-un canton şi au intrat în casă peste o familie, pentru a fura, au fost prinşi de poliţişti. Cei doi riscă acum să petreacă ani buni după gratii.
Îndrăgitul muzician de latino Pepe va susţine un concert extraordinar în Timişoara, săptămâna viitoare, în 26 mai, în Club 30. Artistul va prezenta alături de hiturile lui binecunoscute şi câteva mostre de pe albumul pe care se pregăteşte să-l lanseze în cursul acestui an.
Mișcări armonioase de gimnastică artistică, urmate de rapiditatea celor de arte marțiale. Lovituri brutale de pumni și picioare și momente elegante de dans. Peste o sută de tineri s-au adunat în holul principal al Universității de Vest să asiste la deschiderea Unisportvest, festivalul sportiv dedicat studenților din Timișoara.
Dusan Uhrin provine din Cehia, un fotbal cu siguranţă mult mai sănătos decât cel românesc. Din multe puncte de vedere. În aceste condiţii, decizia luată în legătură cu partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi Oţelul Galaiţi i se pare cel puţin ciudată antrenorului lui Poli.