Timișorenii sunt invitați să participe la o nouă ediție a evenimentului „Piața lucrurilor libere”. Doritorii pot aduce aici obiecte de care nu mai au nevoie, dar care ar putea fi folositoare pentru altcineva, dar și idei, meșteșuguri sau talente. Există doar o regulă… la „Piața lucrurilor libere” banii nu au nicio valoare!
Amatorii de muzică ușoară și pop vor avea ocazia să se bucure de un eveniment special la Timișoara. Pe scenă se vor afla Delia, Corina, Loredana și Horia Brenciu, care promit concerte de neuitat pentru fani. Evenimentul include și multe surprize pentru timișoreni.
Enel Distribuţie Banat anunţă noi întreruperi în alimentarea cu energie electrică, pentru săptămâna ce urmează, în județul Timiș. Reprezentanții companiei spun că sunt nevoiți să oprească alimentarea, în anumite zone, pentru că au planificate revizii și lucrări de reparaţie şi modernizare. Se anunţă întreruperi de curent în Timişoara şi Lugoj, la Sânnicolau Mare şi în alte localităţi. Vedeţi dacă vă număraţi printre consumatorii afectaţi.
Liberalii timişeni au sărbătorit, duminică, 140 de ani de la înfiinţarea partidului şi 25 de ani de la reînfiinţarea filialei judeţene. Ceremoniile au avut loc la statuia lui I.C. Brătianu din Timişoara, situată parcul care îi poartă numele, marii absenţi fiind chiar copreşedinţii PNL Timiş: Nicolae Robu şi Dan Popa.
Un număr de 20 de căţei de toate mărimile şi culorile, dar la unison simpatici şi prietenoşi, au fost scoşi spre adopţie, duminică, de către Asociaţia Animal Care Team (ACT) Timişoara. Nu toţi au înţeles, însă, ideea unui târg de adopţii, unii timişoreni venind la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara nu pentru a lua un căţel, ci pentru a abandona alţi pui...
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz le cere susținătorilor să nu renunțe după decizia CCR privind „amendamentul Fritz”, despre care spune că este „extrem de periculoasă”. Primarul Timișoarei face apel la proteste și implicare civică.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările de asfaltare a 12 străzi din Gătaia urmează să înceapă după ce astăzi, 18 august, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere. Proiectul este realizat printr-un parteneriat între Consiliul Județean Timiș și Primăria Gătaia și vizează modernizarea a 6,8 kilometri de străzi.
Ştiri din Timiș
Directorul general al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Esztero Emese, a solicitat încetarea exercitării funcției de conducere începând cu 1 septembrie 2026. Decizia vine după ce proiectul de reorganizare a instituției a fost respins de două ori în Consiliul Local Timișoara.
Ştiri din Timiș
CCR a declarat constituțional amendamentul care îi poate afecta mandatul lui Dominic Fritz, însă senatorul USR Sorin Șipoș îl consideră nedrept și acuză o pedeapsă retroactivă, susținând că modificarea a fost făcută pentru eliminarea unui adversar politic.
1
Ştiri din Timiș
Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, în prezent consilier județean din partea Forța Dreptei, a transmis, la solicitarea Tion, un punct de vedere cu privire la decizia Curții Constituționale și situația mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Nica spune că decizia CCR trebuie respectată și că este nevoie de așteptarea motivării Curții, dar atrage atenția și asupra efectelor pe care modificarea legislației le-ar putea avea în viitor asupra aleșilor.
1
Ştiri din Timiș
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, reacționează după cele mai recente evoluții privind situația juridică și administrativă a actualului edil, Dominic Fritz. La solicitarea Tion, Robu a transmis un mesaj dur la adresa fostului său rival politic, despre care susține că ar fi trebuit să răspundă mai devreme în fața legii. Liberalul își reia totodată criticile la adresa mandatului lui Fritz și lansează noi acuzații privind administrația locală, proiectele orașului și alegerile din 2024.
5
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați, în acest weekend, să descopere universul creațiilor realizate manual și poveștile femeilor care transformă pasiunea și talentul în obiecte unice. Târgul „ARTIZANelor – O lume a frumuseții” se va desfășura în perioada 21–22 august, la Galeria 5 din Timișoara, iar accesul publicului este gratuit.