Razie de amploare a polițiștilor, în Timișoara și Sânnicolau Mare. Au vizat șoferii băuți și drogați
Acțiune de amploare a polițiștilor din Timișoara și Sânnicolau Mare, în ultimele 24 de ore. Oamenii legii au desfășurat verificări pentru depistarea șoferilor care conduc băuți sau drogați. Polițiștii au legitimat 750 persoane.
Eveniment
Un cetățean sârb a încercat să treacă de controlul de frontieră de la Jimbolia cu 100 de euro puși în pașaport, în speranța că polițiștii vor trece cu vederea lipsa documentelor pentru bunurile second-hand pe care le transporta. Tentativa a fost refuzată, iar bărbatul este cercetat pentru dare de mită.
România
România continuă să se numere printre țările Uniunii Europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității rutiere. În 2025, țara noastră a înregistrat 68 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori, potrivit datelor finale publicate marți de Comisia Europeană. Doar Bulgaria a avut o rată mai mare, de 71 de decese la un milion de locuitori, în timp ce Suedia și Danemarca au raportat cele mai scăzute valori.
Sănătate
Aproape 17.500 de doze de vaccin antigripal au fost administrate în județul Timiș în sezonul 2026-2027, până la 26 octombrie, potrivit Direcției de Sănătate Publică Timiș. La nivel național, Ministerul Sănătății anunță că 370.000 de doze sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii, iar la jumătatea lunii noiembrie este estimată o nouă livrare de aproximativ 500.000 de doze.
Eveniment
Un agent de poliție din Timișoara a ajuns în fața instanței, fiind acuzat că a oferit informații unei persoane cunoscute pentru furturi din case despre o locuință și un seif cu bani. Potrivit News.ro, polițistul de la Secția 5 a aflat detaliile în timpul unei intervenții la care a participat în timpul serviciului, iar ulterior le-a transmis pentru a facilita un posibil furt.
1
Cinema
Timișoara găzduiește, între 5 și 8 noiembrie, a doua ediție a Timișoara Football Film Festival (TMFF), un eveniment dedicat filmelor despre fotbal și comunitățile din jurul acestui sport. Proiecțiile vor avea loc la cinematografele Timiș, Victoria, Johnny și Studio, iar o parte dintre ele vor fi urmate de discuții cu invitați, printre care Adrian Mutu, Dan Alexa și Romario Benzar.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a încheiat un proiect prin care 276 de studenți au participat la activități de formare, stagii de practică și programe de învățare în mediul profesional. Studiile realizate în cadrul proiectului arată că absolvenții trebuie să își dezvolte nu doar cunoștințele de specialitate, ci și capacitatea de a rezolva probleme, de a lua decizii și de a lucra în echipă.
România
Aplicația „Radarul Balastierelor”, concepută pentru monitorizarea exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată deocamdată. Pentru punerea în funcțiune sunt necesare adoptarea unei Hotărâri de Guvern, stabilirea responsabilităților instituțiilor implicate și definitivarea soluției tehnice pentru găzduirea și administrarea sistemului.
1
Ştiri din Timiș
Parcarea multietajată promisă de Consiliul Județean Timiș la Spitalul Județean face un nou pas spre realizare. Primăria Timișoara a acceptat parteneriatul cu CJT și va pune la dispoziție un teren de 9.700 de metri pătrați de pe strada Arieș, în timp ce administrația județeană va finanța și construi parcarea.
2