Echipamente şi instalaţii din domeniul energiei eoliene şi solare, instalaţii de încălzire ce funcţionează prin utilizarea de biomasă, echipamente de producere a biogazului şi de ecologizare sunt toate expuse la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, în cadrul celei de-a 5-a ediții a manifestării Energia Viitorului. Evenimentul a început joi şi este deschis până sâmbătă.
Prima ediţie a festivalului caritabil Nopţile Luminii programează la Timişoara două seri de concerte. Manifestarea are drept scop strângerea de fonduri pentru a utila Liceul Iris cu tehnica necesară să asigure elevilor un învăţământ adecvat condiţiei lor fizice.
Melomanii timişoreni vor avea parte de o nouă ediţie a Fête de la Musique – Sărbătoarea Muzicii, manifestare care va avea loc în data de 21 iunie în Piaţa Unirii. Pe scenă vor urca francezul Aes Dana şi timişorenii de la No Brainzz şi Persona.
Un cec în valoare de 500 de euro a ajuns, joi, la Grădiniţa Kinderwelt din Timişoara, cu predare în limba germană, sub forma unei donaţii din partea grupului de firme BUW din Germania.
Melomanii din Timişoara sunt invitaţi la operă în Piaţa Unirii în a doua zi de Rusalii, luni, 13 iunie, de la ora 21. Vor putea urmări spectacolul de operă în trei acte „Tosca” de Giacomo Puccini, preluare în direct de la Palatul Artelor Regina Sofia din Valencia, Spania.