Vremea n-a ţinut deloc cu susţinătorii ÎPS Mitropolitul Nicolae al Banatului, la acţiunea de joi seară din faţa Catedralei Mitropolitane Timişoara luând parte, ca de obicei, circa 40 de persoane.
Organizatorii uneia dintre cele mai inedite acţiuni organizate în zona Timişoarei, Festivalul Dacii Liberi, îi invită pe bănăţeni să ia parte, sâmbătă, 11 iunie, la cea de-a treia ediţie a evenimentului. Festivalul Dacii Liberi se va desfăşura pe stadionul fostei echipe de fotbal Fortuna din localitatea timişeană Covaci. Promovarea evenimentului va fi la fel de inedită: daci, romani şi zâne vor participa la un marş prin centrul Timişoarei.
După ce municipiul Timişoara a apelat de mai multe ori la Bursa de Valori pentru a obţine banii necesari finanţării nevoilor proprii, iată că şi judeţul Timiş a apelat la aceaaşi metodă modernă de finanţare. În data de 2 iunie a intrat la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucuresti o emisiune de obligaţiunile municipale emise de judeţul Timiş.
Sosit la Timişoara pentru o întâlnire cu rectorii principalelor instituţii de învăţământ din reşedinţa judeţului, Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a declarat adeptul ideii unei singure universităţi, un aşa-numit „outlet ştiinţific” care să concentreze toate resursele academice ale oraşului, opinând că avem prea multe universităţi şi prea puţini studenţi.
Datele oficiale din domeniul cadastral arată că numărul tranzacţiilor imobiliare din Timiş este în scădere. Vânzarea de terenuri şi locuinţe a fost, după primele patru luni ale anului, mai scăzută în cel mai vestic judeţ al României. La nivel naţional numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproape 10%, la 194.315 operaţiuni, deşi în luna aprilie a avut loc o scădere a operaţiunilor faţă de martie, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).